Iliescu: Steriu e un băiat de calitate, e păcat ca asemenea oameni să fie pierduţi

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a exprimat, luni, regretul pentru plecarea din partid a deputatului Valeriu Steriu, el precizând că acesta este "un băiat de calitate" şi apreciind că este păcat ca asemenea oameni să fie pierduţi de către PSD.

28 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Steriu e un băiat de calitate, e păcat ca asemenea oameni să fie pierduţi

Iliescu: Steriu e un băiat de calitate, e păcat ca asemenea oameni să fie pierduţi (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Îmi pare rău de el, e un băiat de calitate. Nu ştiu care sunt motivele, am să-l caut eu să mă lămuresc. E păcat ca asemenea oameni să fie pierduţi", a spus Iliescu despre plecarea din PSD la lui Steriu.

El a apreciat, răspunzând unei întrebări vizând o serie de demisii recente din PSD, că există o stare de spirit care încurajează asemenea "forţe centrifuge".

Iliescu a spus că acesta este şi motivul pentru care, luni, în BPN, s-a discutat despre data Congresului.

"Să nu lungim prea mult, dar nici să nu ne grăbim cu pregătirea Congresului. Deci săptămâna viitoare (pe 25 - n.r.) va fi un Comitet Executiv, cu toţi preşedinţii de organizaţii, şi pregătim un material sintetic cu problemele mari care să fie luate în vedere la dezbaterile din viitorul Consiliu Naţional, care convoacă şi Congresul. Să nu lungim prea mult perioada aceasta de dezbateri în partid, de pregătiri", a spus Iliescu.

Deputatul Valeriu Steriu a demisionat din PSD şi, începând de luni, s-a alăturat grupului independenţilor condus de Gabriel Oprea, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici