Prima pagină » Politic » Imaginea care l-a marcat pe Bolojan și lecția pentru Nicușor Dan

Imaginea care l-a marcat pe Bolojan și lecția pentru Nicușor Dan

Ilie Bolojan a fost impresionat de o ofițeră care a înfiat două fetițe și apoi a născut un băiat, iar lecția transmisă lui Nicușor Dan este respectul pentru funcționarii care lucrează în condiții dificile.
Imaginea care l-a marcat pe Bolojan și lecția pentru Nicușor Dan
Andreea Tobias
21 mai 2025, 17:01, Politic

Întrebat despre momentul care l-a impresionat cel mai profund în timpul mandatului său interimar și despre învățătura esențială pe care o va transmite președintelui ales, Ilie Bolojan are răspunsuri personale.

La solicitarea jurnaliștilor de a evoca o imagine memorabilă din perioada petrecută la Cotroceni, președintele interimar a relatat o întâlnire de la brigada de gardă Mihai Viteazu.

„Am avut ocazia să cunosc o doamnă care n-a putut avea copii, a înfiat două gemene și peste un an a avut șansa să nască un băiețel”, a povestit Bolojan.

„Mi-a făcut o impresie deosebită această discuție cu o doamnă ofițer a armatei române. Am zis că o faptă bună îți aduce recompense”, a adăugat el.

Când a fost întrebat despre cea mai importantă lecție din mandatul său pe care o va împărtăși cu Nicușor Dan, Bolojan a subliniat importanța respectului pentru funcționarii care lucrează în condiții dificile.

„Oamenii trebuie respectați, mai ales oamenii care își fac datoria, pe salarii mult mai mici decât ale noastre, în condiții mult mai puțin avantajoase”, a afirmat președintele interimar.

El a explicat că acești angajați contribuie ca demnitarii „să aibă condiții bune pentru a da maximul posibil pentru țara noastră”.

Bolojan a încheiat cu o remarcă auto-critică la adresa clasei politice: „și uneori nu facem acest lucru.”