Delegaţia sindicală a fost formată din: Grigore Mare, vicepreşedinte BNS şi preşedinte al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, Cosmin Andreica, secretar confederal BNS şi preşedinte al Sindicatului Europol, şi Radu Soviani, expert în politici macroeconomice.
Reprezentanţii BNS au avut pe agenda de discuţii:
De altfel, Nicuşor Dan are, luni, întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) – Palatul Cotroceni.