Video INTERVIU INTEGRAL ”Gândurile lui Cristoiu”: Dacă nu cade Guvernul, fiecare zi fără moţiune de cenzură creşte frustrarea anti-Iohannis

Alegerile europarlamentare din 26 mai au fost un fel de turul al doilea al alegerilor parlamentare din 2016, afirmă Ion Cristoiu. Jurnalistul a avertizat la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” că problemele PNL şi ale preşedintelui Iohannis abia acum încep.

2731 afișări

Ion Cristoiu a explicat că tinerii care au ieşit masiv duminică la vot au făcut-o pentru că vor să se schimbe ceva. “Starea de spirit a acestui electorat care şi-a impus prin această prezenţă uriaşă votul, este de o uriaşă frustrare uşor de transformat în revoltă anti-Iohannis, dacă ei nu dau jos acest guvern”, a susţinut jurnalistul.

În acest context, Ion Cristoiu s-a referit la eşecul înregistrat de Opoziţie în obţinerea şefiei Camerei Deputaţilor şi a spus că vinovată de acest rateu este “febleţea lui Klaus Iohannis”, liberala Raluca Turcan, deoarece a refuzat să mai aştepte o săptămână şi să poarte negocieri. „Şi avem în acest moment o situaţie cumplită pentru Klaus Iohannis, nu atât PNL, el trebuie să rezolve căderea guvernului”, a subliniat jurnalistul.

Ion Cristoiu a remarcat şi zbaterile postelectorale ale preşedintelui Iohannis de a obloji electoratul căruia i s-a spus că votul său contează şi va aduce schimbarea. “Fiecare zi pe care o amână cu moţiunea de cenzură creşte frustrarea, deoarece concluzia va fi că votul tău nu contează, pentru că votul lor nu a schimbat nimic. Ce a schimbat? Dragnea oricum se ducea la puşcărie şi fără votul lor”, a spus jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că solicitarea lui Iohannis privind demiterea ministrului de Interne, Carman Dan, după neregulile la vot din diaspora este aberantă. În opinia sa, scrutinul a fost bine organizat în străinătate şi a susţinut că trebuie luată o măsură odată pentru totdeauna pentru a se pune capăt cozilor la vot în diaspora. “Trebuie luată o măsură, altfel se va repeta şi la prezidenţiale aceeaşi piesă de teatru, adică şi dacă vor face 20.000 de secţii în Italia tot va fi aglomeraţie pentru că eu nu am de unde să ştiu dacă au fost la toate secţiile”, a susţinut jurnalistul.

Despre condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive, Ion Cristoiu a spus că este o sentinţă de nedreaptă despre care premierul Viorica Dăncilă ar fi ştiut de acum 2-3 săptămâni, remarcând totodată lipsa de solidaritate a partidului cu fostul lider.

În opinia sa, Viorica Dăncilă ar face jocurile unor servicii secrete. “Probabil că ea deja s-a pregătit în aşa numitul zvon că ea s-a rupt şi nu mai ascultă şi că e supărată, s-a lucrat asupra ei cunoscându-i-se profilul, ştiţi că sunt băieţi deştepţi, ştiu profilul, sistemul, cine a recrutat-o. Unii spun că SIE, eu cred că SIE, şi nu SRI sau cei de la Bruxelles”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a criticat deciziile Vioricăi Dăncilă, ca preşedinte interimar al PSD, de a-i înlătura pe oamenii lui Dragnea din prima linie a partidului, arătând că nu din cauza lor au pierdut alegerile social-democraţii.

“Doamna premier e un fel de Hruşciov. L-au dat jos pe Stalin, dar nu au mers până la capăt, au făcut un fel de hruşciovism, adică a scos oamenii lui Dragnea, o prostie că nu din cauza asta au pierdut şi au început să vină...Dar nu de asta au pierdut ei, trebuiau să facă o analiză, au pierdut din 1001 de motive şi din faptul că au dat pomeni şi au fost dispreţuitori. Şi din faptul că au dat pomeni studenţilor şi studenţii i-au înmormântat”, a explicat jurnalistul.

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Gândurile lui Cristoiu  alături de mine jurnalistul Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Bine v-am găsit.

Monica Mihai: Avem prima săptămână de după alegerile de la europarlamentare şi votul pentru referendum. Iată subiectele cele mai importante ale săptămânii, îl avem pe preşedintele Iohannis care le-a promis românilor că după votul de pe 26 mai vor fi anumite schimbări, care sunt promisiunile preşedintelui le vom discuta în emisiune. Avem PSD care în această săptămână  şi-a pierdut liderul,  pesediştii s-au regrupat în jurul Vioricăi Dăncilă, trebuie să dezbatem şi acest subiect. USR, cel mai important  sau cel mai mare câştigător al acestor alegeri şi avem subiectul referendumului şi ce a făcut Iohannis cu rezultatele acestui referendum. Avem bineînţeles editorialul săptămânii şi top 5 politicieni ai săptămânii. Haideţi să începem cu primul subiect şi anume Klaus Iohannis care a promis românilor că va face anumite schimbări după ce va vedea votul acestora de pe data de 26 mai de altfel avem şi declaraţiile preşedintelui, să vedem ce a spus acesta cu privire la votul din 26 mai.

Klaus Iohannis, 25 aprilie: Şi mie să nu îmi spuneţi că acest vot nu contează! El este consultativ, dar contează! Contează votul ţării şi se va ţine cont de rezultatul acestui vot! Dacă românii vor veni la vot şi vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acţionăm. Imediat, a doua zi!

Monica Mihai: Acestea au fost vorbele preşedintelui Iohannis imediat, a doua zi, suntem la o săptămână după acest imediat a doua zi.

 

Domnul Klaus Iohannis are o foarte mare problemă, dintre toţi preşedinţii României, este nesuferit.

Ion Cristoiu: Foarte bine că aţi reluat pentru că este impropriu spus că a promis, a promite e aşa ceva, are o nuanţă de îndoială în domnul Klaus Iohannis  şi apoi şi liderii PNL, liderul de factor Rareş Bogdan şi liderul oficial care este domnul Ludovic Orban, nu au promis, adică nu au spus dacă veţi veni la vot şi dacă PSD pierde atunci noi o să demarăm nişte acţiuni. Deci domnul Klaus Iohannis a zis dacă veniţi la vot, au venit, a doua zi se schimbă guvernul, adică cade acest guvern.

Monica Mihai: Şi guvernul totuşi există…

Ion Cristoiu: E foarte important, domnul Klaus Iohannis are o foarte mare problemă, dintre toţi preşedinţii României, este nesuferit.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Pentru că un ton, la nici unul dintre preşedinţii României şi ştiu, nici la Iliescu, nici măcar la Traian Băsescu, nu am întâlnit tonul acesta arogant, el are un ton nesuferit, adică dacă aţi observat şi aici şi ieri nu are… impresia, cel puţin a mea, este de om arogant care mă pune la punct, este sentenţios e tăios, o să discutăm asta. Asta a fost enorma greşeală a PSD că nu şi-au îndreptat atacurile în timp ce el i-a călcat în picioare. Deci eu nu cred că îl va ajuta cel puţin ca să vă supăr, în raport cu Dan Barna care este mult mai uman şi principalul lui concurent de la dreapta, el are aceste, cum să spun… o tonalitate care e greşită pentru că lasă impresia unui arogant, a unui ciocoi. Sigur că acum şi cu atât se va adânci această imagine cu cât PSD este în derută şi atunci imaginea lui era bună, acest om faţă de Dragnea care era considerat un fel de…

Monica Mihai: Dar atâta timp cât Dragnea nu mai este în peisaj?

Ion Cristoiu: Corect, adică din acest punct de vedere. Şi atunci ajungem  la cea mai mare problemă a acestei săptămâni şi a lui Klaus Iohanns mai ales. Scorul, rezultatul votului este mult mai simplu de explicat, dar nu l-a explicat nimeni. Noi trebuie să raportăm acest vot nu la europarlamentarele din 2014, este o mare greşeală, ci la parlamentarele din 2016, deoarece atât Klaus Iohannis cât şi PNL au făcut din, am discutat aici de atâtea ori, din aceste europarlamentare un fel de parlamentare. “Veniţi la vot”, normal, şi oamenii s-au dus la vot şi tinerii în ideea că după ce se duc ei la vot se întâmplă ceva pe scena politică.

Monica Mihai:  Aşa cum a promis preşedintele sau a afirmat că va schimba Guvernul.

Ion Cristoiu: Nu aşa cum a promis, a proclamat, hai să folosim acest verb.

Monica Mihai: De altfel şi alţi lideri din PNL au făcut acelaşi lucru.

Ion Cristoiu: Da, şi să vedem în 2016 prezenţa a fost cred că de 39% sau 40% sau aşa.

Rezultatul votului obţinut de PSD în 2016 a fost fals, a fost înşelător. Asta a însemnat un lucru foarte grav pentru PSD şi anume că ei de fapt au guvernat minoritar, paradoxal.

 

Monica Mihai: Cam 39% dacă nu mă înşel.

Ion Cristoiu: Bun, scorul uriaş obţinut de PSD a fost rezultatul faptului că o mare parte a electoratului, uite că deja avem 10% că vedem, a stat acasă, este vorba de electoratul de dreapta şi mai ales tinerii. A stat acasă şi pentru că fusese guvernarea Cioloş fusese o catastrofă şi nu au mai ieşit la vot. Deci rezultatul votului obţinut de PSD a fost fals, a fost înşelător. Dacă prezenţa era de 60% şi ei obţineau scorul ăsta atunci ei aveau de unde pierde, în momentul în care şi în plus susţinerea, deci ei nu au beneficiat de o susţinere pozitivă în sensul că s-au dus 60% şi 50% au votat pentru ei. Nu, ei au beneficiat de absenţa celorlalţi care asta nu înseamnă că nu-i urau. Deci absenţa a unei mari părţi a electoratului şi atunci a venit numai electoratul lor şi atunci au câştigat. Asta a însemnat un lucru foarte grav pentru PSD şi anume că ei de fapt au guvernat minoritar, paradoxal.

Monica Mihai: Nu au reprezentat o categorie importantă din populaţie.

Ion Cristoiu: Da, ei nu au avut un capital politic uriaş pe care apoi consumându-l, ei au avut un capital politic mic. Normal era ca, luând în calcul acest lucru, ca imediat după decembrie 2016 să încerce să cucerească celălalt electorat, mult mai mare decât cel care ...

Monica Mihai: Dar au încercat prin diverse măsuri pe care PSD le-a dat.

Ion Cristoiu: Nu, ei nu au încercat, au încercat dar tot ciocoieşte, adică hai să le dăm la ăia nişte pomeni, hai să le dăm...

Monica Mihai: Şi s-a văzut că după „alegeri” au cerut acele pomeni înapoi.

Ion Cristoiu: Da, mă refer la celălalt electorat care a stat acasă, electoratul care a stat acasă nu avea nevoie de pomeni că e un electorat constant şi acum care e cât de cât?

Monica Mihai: Cu un venit peste medie.

Ion Cristoiu: Acum s-a întâmplat un lucru. Unu, nu au ieşit un milion şi ceva nici din ăia de atunci, atenţie, să nu-ţi iasă un milion şi ceva din cei care te-au votat acum doi ani este un lucru catastrofal ca cifră şi în plus au ieşit cei 10% mai mult decât atunci.

Monica Mihai: Pentru dreapta.

Avem de-a face cu un tur al doilea al alegerilor parlamentare din 2016

Ion Cristoiu: Da, deci rezultatul e previzibil. Ei au ieşit la vot acum deoarece după decembrie 2016 ei au fost frustraţi.

Monica Mihai: Am şi văzut acest lucru prin nenumăratele proteste.

Ion Cristoiu: Da, ei au fost frustraţi, nu au fost mulţumiţi de rezultat şi şi-au dat seama că rezultatul votului este faptul că ei nu se prezintă. Şi atunci s-a aşteptat un moment de examen nu mă refer doar la demonstraţii, un moment în care ei pot ieşi să voteze şi să-i dea jos. Deci noi de fapt avem de a face cu un turul al doilea, uite că am spus o chestie genială, al alegerilor din 2016. Dacă alegerile ar fi fost cu două tururi sigur ...

Monica Mihai: Acesta era rezultatul.

Ion Cristoiu: Corect, ăsta ar fi fost, pentru că aşa se întâmplă şi la prezidenţiale pentru că în primul tur ăia nu sunt dezmeticiţi, în al doilea se creează un anti-pesedism şi ies la vot. Deci a fost un al doilea tur. Acesta este semnalul principal, la faptul că s-a adăugat şi Klaus Iohannis şi eliberarea şi şi-au dat seama de asta prin aducerea lui Rareş Bogdan au schimbat strategia şi au transformat, uite, în al doilea tur. Şi o spun ca text noi am avut de a face cu un al doilea tur al parlamentarelor din 2016. În sfârşit ăia care trebuiau să iasă atunci, că dacă ieşeau atunci nu era scorul ăsta în PSD, au ieşit. Ei când au ieşit acum la vot nu au ieşit că îl iubesc pe Klaus Iohannis, au ieşit ca să schimbe ceva.

Monica Mihai: Adică s-a schimbat miza de la europarlamentare cum aţi spus şi dumneavoastră, s-au transformat în alegeri parlamentare

Ion Cristoiu: Da, în consecinţă starea de spirit a acestui electorat care şi-a impus prin această prezenţă uriaşă votul, este de o uriaşă frustrare uşor de transformat în revoltă anti-Iohannis dacă ei nu dau jos acest guvern.

Monica Mihai: De ce ezită Iohannis să schimbe guvernul sau cum ar putea să facă acest lucru?

Principala vinovată de pierderea preşedinţiei Camerei Deputaţilor este Raluca Turcan, febleţea lui Klaus Iohannis

Ion Cristoiu: La asta s-a adăugat în această săptămână o catastrofă, anume urmare a nesăbuinţei Ralucăi Turcan, pentru că ea s-a grăbit, ei au acceptat ca preşedinţia Camerei să se voteze imediat. Şi nu au avut timp de...

Monica Mihai: De negocieri cum ar fi.

Ion Cristoiu: Da, i s-a spus şi neavând timp acest electorat a fost lovit şi mai tare deoarece nici măcar preşedinţia Camerei, deci dacă se obţinea preşedinţia Camerei...

Monica Mihai: Deja era un pas.

Ion Cristoiu: Da, era deci am obţinut ceva, ei nu au obţinut nimic, ba dimpotrivă impactul acestui vot cu preşedinţia Camerei a fost aproape trei sferturi din impactul pe care l-ar fi avut dacă PSD ar fi avut 35%, impactul moral, psihologic. Impactul psihologic a fost acesta, gândiţi-vă cum spuneam eu cum ne-a trecut glonţul pe lângă ureche dacă PSD obţinea 35%, sau peste 30%. Adică nemulţumirea, frustrarea era şi mai mare.

Monica Mihai: Şi asta se transpunea în alegerile prezidenţiale.

Ion Cristoiu: Nu, nu se transpunea acum că până la prezidenţiale în scandaluri, în revolte, în mişcări de stradă mi-e limpede. Dar dincoace avem de a face cu un eşec atât de mare, eşecul este pe fondul aşteptării, oamenii s-au dus la vot, au zis ne-am dus la vot gata, corect, hai să vedem ce se schimbă. Şi au început de luni dimineaţa să aştepte, era greşit de luni dimineaţa, au început să aştepte că electoratul nu ascultă de raţiune, el ascultă de emoţie. Şi deodată vine găleata cu apă rece în cap, nici măcar preşedinţia Camerei Deputaţilor care deja li se oferise, deci nu se punea problema.

Monica Mihai: De ce nu au aşteptat cei de la PNL să-şi negocieze astfel încât să după votul românilor?

Ion Cristoiu: Pentru că principala vinovată este Raluca Turcan care cum l-a arestat pe domnul Liviu Dragnea s-a dus direct acolo la Camera Deputaţilor, a adus şi o sticlă de şampanie şi gata! Şi dacă se mai aştepta, colegii ei au spus hai să mai aşteptăm încă nu ştiu...

Monica Mihai: Dar aceasta a obţinut 100 de voturi dacă nu mă înşel, dintr-un calcul simplu dacă s-ar fi urnit Partidul Mişcarea Populară, PNL, USR erau peste 100 de voturi.

Ion Cristoiu: Păi staţi un pic că pentru asta trebuie să negociezi întâi, ea nici măcar nu a negociat, ea i-a sunat pe ceilalţi lideri de partid şi a zis că vreau să candidez.

Monica Mihai: Şi nu a existat cineva în PNL care să-i explice că nu aşa trebuie să se întâmple lucrurile.

Ion Cristoiu: Păi nu a existat pentru că e febleţea domnului Klaus Iohannis şi în PNL când vorbeşte Raluca Turcan, vorbeşte Klaus Iohannis în variantă feminină. Este limpede, ei ştiu, de aceea şi ei au boicotat-o acum, adică ei acolo nu au curaj e febleţea domnului Klaus Iohannis, când aud numele de Klaus Iohannis ei se ridică în picioare şi se închină şi atunci trebuia neapărat să o oprească. A fost iniţial propunerea să se amâne o săptămână, adică se discute, să vedem.

Monica Mihai: Să se facă negocierile de rigoare.

Ion Cristoiu: Şi avem în acest moment o situaţie cumplită pentru Klaus Iohannis, nu atât PNL, el trebuie să rezolve căderea guvernului.

Monica Mihai: Înţeleg că Partidul Naţional Liberal a început negocieri de culise deja pentru o moţiune de cenzură.

Ion Cristoiu: Nu înţelegeţi că electoratul ăla nu a ieşit pentru negocieri de culise, electoratul care a ieşit are nevoie de propoziţii simple.

Monica Mihai: A căzut guvernul.

Ion Cristoiu: Da, cei care au ieşit la vot nu au nevoie de raţionament, am văzut presa lor să vedem, că nu ne grăbim.

Monica Mihai: Să facem o presupunere, să presupunem că săptămâna viitoare PNL declanşează moţiunea de cenzură, se respectă paşii procedurali, se răstoarnă guvernul. Îl va pune Klaus Iohannis premier pe Rareş Bogdan?

Ion Cristoiu: Da, pe Rareş Bogdan îl va pune, dacă va fi aşa, dar părerea mea este că fiecare zi care trece, PSD sigur face el o reform[, dar îşi mai revine din pumni, dar nu se va rezolva nimic. Şi atunci Klaus Iohannis încearcă tot felul de pansamente, a venit şi a zis să plece ăia doi, de la plecarea imediat a întregului guvern a ajuns la plecarea lui Carmen Dan şi a lui Theodor Meleşcanu, absolut incorect. În cazul lui Carmen Dan faptul că nu a organizat corect, chiar şi la Meleşcanu, adică ei sunt aberanţi. Trebuie să-i sancţionăm pe cei doi că ce, că s-a fraudat la Referendum, păi s-a fraudat în sensul că au câştigat ei. După părerea mea s-a fraudat invers.

Monica Mihai: Bine împotriva lui Meleşcanu existau nişte acuzaţii clare legate de diaspora.

Ion Cristoiu: Aţi fost la vot?

Monica Mihai: Am fost.

Ion Cristoiu: Ştiţi cine e tanti cu tableta?

Monica Mihai: Da, cea care scana buletinele.

Ion Cristoiu: Ştiţi cui aparţine?

Monica Mihai: STS-ului.

Cererea ca să plece Carmen Dan e aberantă, votul a fost bine organizat

Ion Cristoiu: Da, sunt 18.000 şi îmi aparţine mie? Vreţi să spuneţi că STS-ul este o instituţie democrată, nu. Aia avea misiune, toţi cu care am stat de vorbă, nu ştiu dacă şi dumneavoastră, mie mi s-a întâmplat că aia avea misiunea să descurajeze. În primul rând că te întreba dacă amândouă, de ce amândouă. După asta striga lui ălalaltu era clar. Când spui STS şi SPP spui mai rău decât SRI, măcar ăla e sub control democratic. Bun, am dat un exemplu, am dat şi un exemplu de faptul cât de nervoşi sunt ăia de la PSD că trebuiau să pună acest punct de vedere , că se va repeta, dar oricum cererea ca să plece Carmen Dan e aberantă, a fost bine organizat. În străinătate, mă rog e treaba domnului Meleşcanu, trebuie să se justifice şi acolo este foarte complicat, dacă vă veţi uita pe situl MAE veţi vedea că şi acolo trei sferturi sunt în afara ambasadelor, orice secţie în afara ambasadelor ne costă de ne rupe.

Monica Mihai: Da, dar asta nu era o surpriză, se ştia, adică se putea prevede un buget special pentru acest lucru.

Ion Cristoiu: Dar nici ei nu au ştiut pentru că acest vot a întârziat în străinătate din două motive: 1. a fost într-adevăr Referendumul, care a complicat şi 2. încă o dată nu ştiu cât este imagine ca în 2014 şi realitate pentru că deocamdată două-trei capitale.

Monica Mihai: Dar de ce nu a alocat statul mai mulţi bani pentru aceste secţii de votare din străinătate, adică nu putea să se întâmple treaba asta înainte să înceapă votul?

Ion Cristoiu: Păi în Italia sunt 400 de secţii ce să mai facă din punctul ăsta, părerea mea...

Monica Mihai: Dar uitaţi un caz concret în Barcelona exista o singură secţie de votare şi se ştie că în Barcelona există o comunitate foarte mare de români.

Ion Cristoiu: Dar data trecută nu au fost, din punctul ăsta de vedere noi trebuie să ne gândim la o măsură care să rezolve pentru totdeauna. Adică nu ştiu votul prin corespondenţă, mă rog sigur e normal ei sunt mulţi, dar e singura ţară în care cei din străinătate votează, acolo nu aici. Bun, dar trebuie luată o măsură, altfel se va repeta şi la prezidenţiale aceeaşi piesă de teatru, adică şi dacă vor face 20.000 de secţii în Italia tot va fi aglomeraţie pentru că eu nu am de unde să ştiu dacă au fost la toate secţiile, eu asta spun. La Bucureşti, la Arhitectură dacă te duceai duminică dimineaţă era o coadă de două ore, eu m-am dus la Amzei şi nu era de două ore.

Monica Mihai: Deci diferă de la secţie la secţie.

Ion Cristoiu: Eu am spus să facem o analiză, adică să lăsăm emoţia şi să face o analiză, adică în ce măsură ăia de la Barcelona, au fost într-adevăr aglomeraţie, dar poate într-o altă localitate nu era nimeni.

Monica Mihai:  Să se echilibreze puţin.

Ion Cristoiu: Se poate rezolva numai printr-o lege care să rezolve ori vot prin corespondenţă, ori vot electronic pentru că data trecută atunci când a câştigat PSD în decembrie nu au fost, au fost mai puţini. Şi acum avem asta, şi ca să vedeţi prostia lui Klaus Iohannis, acum a venit cu Referendumul.

Monica Mihai: Ajungem şi la subiectul Referendumului.

Ion Cristoiu: Toate sunt zbateri ale lui de a obloji, nu, de a droga acest electorat care vrea totuşi şi care nu se va lăsa, dacă nu cade guvernul acesta într-o săptămână a doua oară ăştia nu mai vin la vot, pentru că ei au venit la vot convinşi de o maşinărie şi pe Facebook că votul tău contează, păi nu contează. Aşa li s-a spus. Contează votul lor?

Monica Mihai: Rămâne să vedem dacă se ţine preşedintele de promisiune.

Ion Cristoiu: Eu spun că dacă nu cade fiecare zi pe care o amână cu moţiunea de cenzură creşte frustrarea, pentru că concluzia va fi că votul tău nu contează, pentru că votul lor nu a schimbat nimic. Ce a schimbat? Dragnea oricum se ducea la puşcărie şi fără votul lor.

Monica Mihai: Vorbim de  fostul preşedinte al Partidului Social Democrat în această săptămână PSD a trecut printr-o criză am putea spune, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a fost condamnat la închisoare, de luni acesta se află în închisoarea de la Rahova, Partidul Social Democrat a fost nevoit să se regrupeze în jurul premierului Viorica Dăncilă care deţine funcţia de preşedinte executiv, aceasta a devenit preşedinte interimar al partidului, preşedinte executiv a devenit Paul Stănescu, cum vedeţi această schimbare de forţe?

Ion Cristoiu: Primul lucru care m-a surprins pe mine şi văd că nimeni nu a avut curajul să comenteze este următorul lucru: de regulă, liderii PSD când li se întâmpla unuia de-al lor să fie condamnat mai chiţăiau cât de cât, mai ţineţi minte, adică ieşeau şi ziceau, mi se pare că, nu contest, dar mie mi se pare nedreaptă.

Monica Mihai: În schimb de data asta...

Ion Cristoiu: Aţi observat ceva e în neregulă.

În cazul lui Liviu Dragnea, este o sentinţă nedreaptă. Toţi ceilalţi au fost achitaţi

Monica Mihai: Mie mi-a dat impresia după acea şedinţă a Comitetului Executiv de marţi noaptea dacă nu mă înşel, mi-a dat impresia că cumva Partidul Social Democrat s-a simţit eliberat de plecarea lui Liviu Dragnea.

Ion Cristoiu: Păi staţi puţin că Liviu Dragnea nu a plecat, a fost condamnat, e o nuanţă. Eu am spus că e prima bizarerie da, după părerea mea, sigur că nu o să fiţi de acord că sunteţi cu justiţia română este o sentinţă nedreaptă.

Monica Mihai: De ce este nedreaptă?

Ion Cristoiu: Nedreaptă pentru că toţi ceilalţi au fost achitaţi, adică el a instigat la ce? Pe cine instiga dacă până şi soţia lui, pentru că hai să fim serioşi prin soţia lui s-a făcut, că ea era şefă.

Monica Mihai: Adică spuneţi că el era mai mult vizat pentru că era un lider politic incomod?

Ion Cristoiu: Păi eu am spus situaţia procesului. Soţia lui fostă era şefă, în calitatea aia le-a chemat pe alea, ea este principala vinovată, nu el. Ea le-a chemat, pentru că eu dacă vă chem acum pe dumneavoastră să vă duceţi şi să daţi uneia cu poşeta în cap înseamnă că sunteţi vinovată şi dumneavoastră, că sunteţi totuşi un om matur, şi ea era matură. Normal era să fie condamnată şi ea şi toţi şi alea două care au acceptat, dacă e vorba de un proces corect.

Monica Mihai: Spuneţi că a existat o discriminare.

Ion Cristoiu: Păi da, primul lucru suspect este ăsta, acolo s-a produs într-adevăr o neregulă, unii spun că a fost de contravenţie, hai să spunem că a fost penal, corect, dar în această încălcare a legii avem două tanti care au acceptat, iertaţi-mă, le-a dus cineva cu forţa, le-a legat, nu, ele au acceptat să lucreze acolo. De ce nu s-au dus atunci, când le-au chemat, dacă dumneavoastră vă spune şefa dumneavoastră du-te şi dă o ştire falsă, dumneavoastră spuneţi domne nu o dau, nu o dau că nu e bine. Păi ele au fost chemate la o chestie ilegală , era o găinărie clasică la toate partidele la judeţene, aveau nevoie de cineva să lucreze la partid acolo, le-a zis în loc să vă duceţi la Protecţia Copilului veniţi la noi, bun, ele s-au dus?

Monica Mihai: S-au dus.

Ion Cristoiu: A zis, a smiorcăit vreuna eu sunt un om liber nu vreau să mă duc, nu.

Monica Mihai: Bine, dacă au existat sau nu constrângeri presupun că asta au aflat judecătorii.

Ion Cristoiu: Care constrângeri domnişoară, ce au făcut, le-a violat cineva, în România ce constrângere poate să fie, nu poate fi nimeni constrâns.

Monica Mihai: Există presiuni de tipul nu faci ceea ce spun îţi pierzi job-ul.

Ion Cristoiu: Adică eu spun că dacă nu încalci legea îţi pierzi jobul, de unde ştiau că îşi pierdeau jobul că le dădea în judecată. Hai să educăm poporul ăsta să nu vină şi să pună pe seama presiunilor, că dacă fiecare ar respecta legea indiferent de ce îi spune şeful, bărbatul, soţia sau cumătrul atunci am schimba. La noi, staţi puţin că m-aţi enervat, nu domnule, staţi puţin dar ele săracele, ce presiuni? Toţi jurnaliştii tâmpiţi din România vin mie şi îmi motivează după ce au dat ştiri false, m-a pus mogulul, păi de ce nu ai plecat? Le trimitea cineva în Siberia, le omora cineva, nu, îşi pierdeau jobul şi îşi câştigau un alt job. Bun, cealaltă soţia lui, ea este principala vinovată.

Monica Mihai:  Şi ea a fost achitată.

Ion Cristoiu: Şi atunci care e corect. Adică numai el a fost condamnat, el a instigat la ceva care nu s-a petrecut pentru că ceilalţi au fost achitaţi , nici măcar cu suspendare. Eu spun în felul următor că spre deosebire de alte situaţii toţi din PSD ştiu că a fost o nedreptate...

Monica Mihai: Dar nu a spus nimeni nimic.

Ion Cristoiu: Asta este ciudăţenia, adică mie mi se pare foarte ciudat, nu în sensul că ei abia aşteptau, adică atât de dură, atât de bruscă a fost...

Monica Mihai: Atât de bruscă delimitarea asta a membrilor PSD de Liviu Dragnea.

Ion Cristoiu: Nu de Liviu Dragnea, atât de a întregii societăţi româneşti, adică toată societatea românească, zice exact ca la procesul lui Ceauşescu nu vreau să, dacă staţi de vorbă aşa cu ei între patru ochi, domne e ceva în neregulă, dar nu au curaj, probabil că peste o lună, două o să spună dar asta e ciudat la ei.

Regruparea din PSD este o prostie fără margini. Acest PSD se duce către 15%

Monica Mihai: Cum vi se pare această regrupare din PSD şi-au dat seama că sunt într-un moment de cumpănă, de criză?

Ion Cristoiu: Este o prostie fără margini, acest PSD se duce către 15%

Monica Mihai: E important de spus că PSD la alegerile europarlamentare a obţinut din datele prezentate până acum BEC doar cu 13.000 de voturi mai mult decât USR-PLUS, ceea ce nu s-a mai întâmplat în istoria sa.

Ion Cristoiu: Deci în această săptămână la PSD nu a avut loc nicio analiză, un PSD-ist întâlnit de mine la Academia Română, e un cititor tânăr, nu ştiam.

Monica Mihai: Sunt şi excepţii în Partidul Social Democrat.

Ion Cristoiu: Vă înşelaţi, sunt foarte mulţi fani pesedişti care nu au mers la alegeri deoarece domnul Dragnea era un pâs-pâşist, hai să fim serioşi şi sunt tineri şi foarte mulţi intelectuali mulţi pesedişti înrăiţi care îi urăsc pe ăia de la neamţ, e treaba lor. Şi el mi-a spus următoarea chestiune, nu ştiam că e pesedist, citea la vreo două scaune mai încolo de mine şi mi-a zis ”parcă am fi pe vremea lui Hruşciov”, adică doamna premier e un fel de Hruşciov, l-au dat jos pe Stalin, dar nu au mers până la capăt, au făcut un fel de hruşciovism, adică a scos oamenii lui Dragnea, o prostie că nu din cauza asta au pierdut şi au început să vină, îmi pare rău...

Monica Mihai: Cei care au plecat, cum ar fi Gabriela Firea.

Ion Cristoiu:  Dar nu de asta au pierdut ei, trebuiau să facă o analiză, au pierdut din 1001 de motive şi din faptul că au dat pomeni şi au fost dispreţuitori. Şi din faptul că au dat pomeni studenţilor şi studenţii i-au înmormântat şi din faptul că de la un an şi ceva ştiu eu, parcă sunt Stelian Popescu, predic în pustiu spunând legaţi-vă de Iohannis, nu, mai ţineţi minte de abia în ultimul timp, adică nimic. Toate încălcările democraţiei de către Iohannis, acum povestea cu referendumul, ei nu au avut reacţie. Partidul Social Democrat singurul care trebuia să fie tot timpul ţintit era preşedintele, că era mai puternic decât ei.

Viorica Dăncilă, după părerea mea, a ştiut de acum două-trei săptămâni sentinţa în cazul lui Liviu Dragnea

Monica Mihai: Cum vi s-a părut discursul Vioricăi Dăncilă după finalul Comitetului Executiv?

Ion Cristoiu: Viorica Dăncilă, după părerea mea, a ştiut de acum două-trei săptămâni sentinţa, probabil că ea deja s-a pregătit în aşa numitul zvon că ea s-a rupt şi nu mai ascultă şi că e supărată, s-a lucrat asupra ei cunoscându-i-se profilul, ştiţi că sunt băieţi deştepţi, ştiu profilul, sistemul cine a recrutat-o, unii spun că SIE, eu cred că SIE şi nu SRI sau cei de la Bruxelles. Oricum s-a întâmplat în felul următor doamna premier are un sindrom, care sindrom este sindromul complexului.

Monica Mihai: Inferiorităţii?

Ion Cristoiu: Da, şi probabil că aţi văzut şi în filme, i s-a făcut profilul şi au spus băi ce vrea doamna asta, păi vrea să-i spunem că e frumoasă. Vin nişte tipi şi îi spun sunteţi cea mai frumoasă, mai ales de când nu mai aveţi cârnaţii ăia în păr, vai ce frumoasă sunteţi, am văzut şi unii din presă, dar spun în sensul cum te lucrează, ca să ne lămurim. Paranteză, m-am lămurit odată pentru totdeauna când am citit în cartea despre Caraman, cum recruta Caraman pe ăia de la NATO. Că era o recrutare, le cunoştea slăbiciunile, una din slăbiciunile unuia dintre ei, atenţie să nu vă recruteze, era lucrător la NATO înăuntru şi făcea gem de piersici. Şi Caraman, apropo de doamna, prima dată să vezi ce slăbiciuni are şi au studiat şi Caraman care lucra sub acoperire şi el vindea alea în interior la NATO şi într-o zi când era acolo într-o cafenea s-a prezentat un domn Caraman care se prezenta Ionescu, Popescu ”vai de mine am mâncat gemul ăla de piersici, sunt interesat, sunt un om de afaceri şi vreau să vă cumpăr tot gemul pe care îl aveţi” şi l-a topit pe ăla. O să dea cei de la Evenimentul Istoric una dintre cele mai mari lovituri date de noi pe vremea lui Ceauşescu a fost când am infiltrat pe cineva, am recrutat pe cineva de la Shin Bet (n.r. serviciul israelian de securitate internă)  Ştiţi cum? Generalul ăla avea o slăbiciune pentru câini, avea un câine ieşit din comun, nu ştiu ce era caucazian, oricum rasă rară şi el suferea de un sindrom, nu avea cu cine vorbi despre câinele ăla, care era deosebit. Ăştia au studiat şi s-a pregătit unul al nostru, a plimbat şi el un căţel prin parc, vă imaginaţi şi în timp ce se plimba şi ăla ”vai de mine, dar câinele ăsta ce-mi place şi ce este, nu ştiu japonez,  înseamnă că latră...” şi în felul ăsta l-a cucerit.

Monica Mihai: Deci ideea este să-i descopere slăbiciunea, spuneţi dumneavoastră că i-au descoperit-o şi Vioricăi Dăncilă.

Ion Cristoiu: La slăbiciunea doamnei Dăncilă părerea mea asta a fost că era tocată de toată presa că nu vorbeşte bine, că arată ca dracu, dar mult mai important era sindromul ”omului lui Dragnea”.

Monica Mihai: De care a scăpat sau a încercat să scape.

Ion Cristoiu: În momentul în care s-a dus la Bruxelles, a văzut că sunt stăpâni mai mari decât Dragnea care o mângâie pe ea, e greu să vă explic.

Monica Mihai: Eu înţeleg ce spuneţi.

Ion Cristoiu: Aţi înţeles, e o chestie bărbat-femeie, deci pentru ea Dragnea era şeful absolut, sunteţi de acord, da?

Monica Mihai: Da, aşa părea.

Ion Cristoiu: Părea, la început aşa a fost ”să trăiţi, aoleu a venit domnul Dragnea”, când s-a dus la Bruxelles, şi Dragnea o mai şi bruştuluia, nu se purta frumos cu ea, era un bărbat din ăsta care o ”bătea” ca şi într-o căsnicie.

Monica Mihai: Un autoritar.

Ion Cristoiu: Aşa se întâmplă în orice relaţie, că sunteţi mai tânără, de amor tânăr, nu că el, ascultaţi-mă că e foarte important omeneşte, ştiu că vă spun cei din regie să ziceţi altceva, e foarte important dacă vrei să cucereşti o tânără te gândeşti la relaţia ei cu soţul. Dacă soţul îi spune că e proastă, tu îi spui eşti cea mai deşteaptă din lume, aşa şi dincoace, de aia spun că s-a operat în cazul ei. Am explicat cum a fost.

Din informaţiile pe care le am eu s-ar putea să fie domnul Mihai Gâdea candidatul PSD la prezidenţiale. Dacă va candida ar putea să şi câştige

Monica Mihai: Că vorbim de PSD, care ar fi candidatul la Preşedinţie din partea Partidului Social Democrat?

Ion Cristoiu: Din informaţiile pe care le am eu, şi vă dau această ştire s-ar putea să fie domnul Mihai Gâdea, se lucrează de mult timp, ca şi în cazul lui Rareş, puţină lume ştie că în cazul lui Rareş Bogdan s-a lucrat vreo două luni cu sondaje. Sondajele am înţeles că îl dau ca un candidat care nu e om din PSD, cred după părerea mea nu am stat de vorbă, şi sigur nimeni nu mi-ar spune că invitarea useriştilor face parte dintr-o strategie de a-şi îmblânzi adversarii. Ştiu că dumneavoastră sunteţi uimită şi vă uitaţi. Eu consider că, dacă va candida ar putea să şi câştige. Ca şi Rareş Bogdan, el nu este un moderator jurnalist, la discursuri este mai bun, sunteţi de acord? Este mai bun decât Rareş Bogdan.

Monica Mihai: Nu îl urmăresc.

Ion Cristoiu: Foarte rău din partea dumneavoastră, eu îi urmăresc pe toţi care sunt contracandidaţi, pe toţi cei care sunt contracandidaţii mei în presă şi când pleacă din presă mă uit la ei cu admiraţie că am scăpat de un concurent. Aceasta este ştirea. După părerea mea şi domnul Năstase l-a propus şi de aceea s-a şi dus la Viorica Dăncilă, că pe varianta, domnul Năstase a anunţat oficial că ar trebui să fie cineva din societatea civilă, după părerea mea acesta este Mihai Gâdea, se lucrează de mai mult timp la sondaje şi tot după părerea mea, chiar ca să vă enervez, are foarte mari şanse pentru că corespunde, pe de o parte este patriarhul pesediştilor, electoratului PSD, nu, nu e Tăriceanu, electoratul PSD nu are încredere în Tăriceanu, în Gâdea da, Gâdea e de-al lor.

Monica Mihai: Ar fi şi greu să mai aibă încredere în Tăriceanu având în vedere că partidul lui nu a trecut pragul.

Ion Cristoiu: Nu, am dat un exemplu. Gândiţi-vă că Mihai Gâdea din 2015 am fost alături ţineţi minte până în 2009, seară de seară, eu şi cu el. Are 14 ani de adresare a unui electorat şi e devastator. De ce pledez eu pentru asta şi aici fac o dezvăluire eu am scris celebrul editorial în urma căruia domnul Rareş Bogdan a ajuns pe listele PNL, eu am zis aşa trebuie găsite la cap de liste nişte vedete, eu nu mă refeream la Carmen Avram, mă refeream la Sandra Stoicescu, adică vedetă. Vedetă care, atenţie la ce spun ca şi la Rareş Bogdan, Gâdea nu e perceput numai ca jurnalist.

Monica Mihai: Este perceput de o parte din electoratul de dreapta ca un politician, cumva.

Ion Cristoiu: Da, dar şi de stânga, e foarte important când vrei să iei o vedetă din televiziune de undeva şi să o implici în politică, sentimentul unei mari părţi a electoratului că locul lui e acolo. Pe mine dacă mă pune mâine în politică cred că nu am nici 1% pentru că nimeni nu mă vede pe mine politician, nu că ar fi un elogiu, cine, ăla?

Cel mai complicat vot este cel dat USR-ului

Monica Mihai: Că vorbim de Antena 3, în această săptămână Dan Barna, preşedintele USR a fost invitat în platoul Antena 3, USR care este marele câştigător, am putea spune, al acestor alegeri europarlamentare, cum vedeţi totuşi USR a avut un scor mai mic decât Partidul Naţional Liberal şi decât Partidul Social Democrat şi mulţi îl dau drept câştigătorul acestor alegeri.

Ion Cristoiu: Nu întâmplător am spus că la fiecare partid trebuie să analizăm, din nenorocire cei care au făcut sondajele de la ieşirea de la urne au dispărut. Normal era, într-o ţară normală, ca să vină să explice ce s-a întâmplat. Votul normal era ca cei de la USR, nu ştiu dacă au făcut, să facă o analiză a votului. După părerea mea cel mai complicat vot este cel dat USR-ului. Să vă spun de ce. USR-ul nu a avut structuri şi cu toate acestea au venit foarte mulţi şi i-au votat pe ei. Există trei posibilităţi de explicat.

Monica Mihai: Care sunt acelea?

Ion Cristoiu: Prima posibilitate au venit la vot pentru că era cool, nu-i aşa?

Monica Mihai: Din electoratul USR.

Ion Cristoiu: Da, aţi văzut a fost o întreagă vânzoleală, au venit vedete a venit PRO TV-ul, au venit televiziunile ”băi ieşiţi la vot”, ca pe vremea comunismului, când spunea dacă nu ieşiţi... poate că ar fi explicaţia, deci ei au ieşit la vot pentru că trebuia să iasă, asta înseamnă că duminica viitoare nu mai ies.

Monica Mihai: Al doilea lucru.

Ion Cristoiu: Nu e foarte important, ei au ieşit la vot, dacă au ieşit au zis ”bă acum noi cu cine dracu votăm, bă votăm cu ăştia pentru că sunt băieţi simpatici şi oricum nu-i ştim”. E o posibilă explicaţie, a doua explicaţie este că s-au dus la vot pentru că urăsc PSD-ul. Nu pentru un partid, îl urăsc, şi atunci au zis bă din ăştia care sunt pe listă...

Monica Mihai: Cei mai anti-PSD sunt USR.

Ion Cristoiu: Nu, dacă tot mă duc trebuie să votez cu cineva şi atunci au votat cu ei. Şi a treia posibilitate este s-au dus pentru USR.

Monica Mihai: Acela e votul puternic.

Ion Cristoiu: Da. Ori eu până acum, eu cel puţin ca analist nu ştiu dacă acesta a fost votul ”pentru”. Aţi mărturisit că aţi votat PMP..., vă dau eu în gât atunci, aţi votat, puteţi să ziceţi.

Monica Mihai: Am votat.

Ion Cristoiu: Bun, votul de la PMP a fost un vot chiar pentru partidul ăla. Eu m-am dus la vot să votez PMP-ul, nu m-am dus la vot să votez împotriva cuiva şi acolo când ajung ”mă cu cine votez”. Deci este foarte important pentru alegerile viitoare dacă votul ăla a fost ”pentru tine”.

Monica Mihai: Adică acela e electoratul pe care poţi să pariezi la alegerile viitoare.

Au fost câteva mişcări foarte interesante ale USR. Prima a fost refuzul de a participa la guvernare, a doua, s-au dus la Antenă

Ion Cristoiu: Da, 1. este un electorat care oricum îţi vine şi a doua oară. Este un electorat pe care nu-l dezamăgeşti, electoratul fan e greu să-l dezamăgeşti, dacă electoratul a venit din cele două motive el s-a spulberat nu mai vine, are altă treabă se duce şi votează cu Michael Jackson că tot a murit. Eu cred că de data aceasta cei de la USR sau cei care îi consultă, nu sunt consultanţi, ai sesizat lucrul acesta, şi atunci au fost câteva mişcări foarte interesante care mă fac să-mi crească stima faţă de USR şi să cred că nu mai e chiar atât de spontan. Prima a fost refuzul de a participa la guvernare. Era cea mai mare capcană pentru că electoratul lor e un electorat care respinge toată clasa politică, antisistem. În momentul în care ei intrau, nu numai că intrau, câte ministere puteau să obţină, trei, patru, păi şi veneau băieţii şi tocau ministerele alea. Adică PSD se unea cu PNL şi cu Securitatea şi îi tocau de nu le trebuia. Ăsta a fost un gest care mi-a spus mie că undeva sunt mult mai deştepţi decât cred eu. Doi: s-au dus la Antenă, nu a fost o prostie, pentru că cu electoratul lor nu câştigă, staţi un pic ei au câştigat acum...

Monica Mihai: Da, dar ştiţi că din rândul electoratului USR l-au condamnat foarte mulţi pe domnul Barna pentru prezenţa în platoul Antenei.

Ion Cristoiu: L-a condamnat domnul Andrei Caramitru.

Monica Mihai: Facebookul a fost plin de comentarii...

Ion Cristoiu: Dar nu ăia care au scris pe Facebook s-au dus ..., pentru că ei dacă vor să candideze la prezidenţiale trebuie să câştige şi de dincolo.

Monica Mihai: Şi va fi Dan Barna candidat la prezidenţiale?

Ion Cristoiu: După părerea mea da, şi cred că scenariul este ca în turul doi să intre Barna cu Klaus Iohannis.

Monica Mihai: Ţineţi minte acum câteva ediţii când vorbeam că, candidatul posibil al dreptei ca alternativă la Klaus Iohannis va fi Dacian Cioloş, v-aţi schimbat punctul de vedere.

Barna şi Cioloş s-au certat. Nu ştiu dacă se vor împăca sau nu, probabil vor fi presiuni mari asupra lui Barna să participe la acest guvern

Ion Cristoiu: Din două motive, unul, între timp vă dau o ştire, între timp ei s-au certat.

Monica Mihai: Aşa repede?

Ion Cristoiu: Ei, dacă v-am dat o ştire, nu fac fakenews... s-au certat, normal e o chestie românească şi în politică, dar oricum nu ştiu dacă se vor împăca sau nu, probabil asupra lor vor fi presiuni mari asupra lui Barna să participe la acest guvern, că fără participarea lor nu...

Monica Mihai: De ce s-au certat? Este finalul victoriei USR, finalul alianţei?

Ion Cristoiu: Probabil că domnul Dacian Cioloş ştie scenariul că el... Din acest cuplu vulnerabil este domnul Dacian Cioloş care e trecut. Să ştiţi că povestea cum a stat la intersecţie că este nepotul lui ăla nu l-a atins încă pentru că era ura faţă de PSD. La ora actuală, orice partid cu excepţia PSD-ului trebuie să ia în calcul că s-a terminat ura.

Monica Mihai: Trebuie să schimbe strategia.

Ion Cristoiu: Da, şi în aceste condiţii tu trebuie să faci o strategie pozitivă, pentru că nu mai ai pe cine să urăşti.

Monica Mihai: Din punctul ăsta de vedere dreapta a pierdut foarte mult prin închiderea lui Liviu Dragnea.

Ion Cristoiu: Enorm, este teza mea. Nu numai el, au pierdut toţi şi strada şi Facebook-ul, că trăiau şi se alimentau din asta, până la urmă ai impresia că l-au arestat în favoarea PSD-ului. Era se concentrase.  După părerea mea, apropo, Iohannis şi PNL-ul au o problemă, trebuie să facă ceva. Dacă le-a eşuat cu preşedinţia Camerei înaintea sau paralel cu moţiunea de cenzură vor lua cu asalt Bucureştiul. Au neapărată nevoie de demisia doamnei Firea şi alegeri ca ei să câştige. Dacă pun mâna pe Bucureşti, nu ştiu ca un calcul, ei aproape nu mai au nevoie de schimbarea Guvernului.

Monica Mihai: Cu Nicuşor Dan?

Ion Cristoiu: Către ea se îndreaptă.

Monica Mihai: Aţi spus că preşedintele împreună cu Partidul Naţional Liberal trebuie să facă ceva.

Ion Cristoiu: Au nevoie să le dea ălora, şi atunci dumneavoastră ce aţi face dacă nu poţi să schimbi Guvernul, le dai Bucureştiul.

Monica Mihai: Poate în direcţia aceasta, nu poate, ci cu siguranţă în direcţia aceasta a fost şi referendumul pentru a câştiga un capital, de altfel preşedintele de aceea s-a şi numit învingător în seara alegerilor încerca probabil să transmită un mesaj.

Ion Cristoiu: Cred că n-a avut nicio influenţă, uitaţi-vă la vot. Numărul celor prezenţi la referendum nu e mai mare decât la europarlamentare, deci oamenii s-au dus la europarlamentare.

Monica Mihai: Avem 7.229.000 de voturi la referendum dintre care 5.864.000 au spus DA

Ion Cristoiu: Şi câte erau la europarlamentare?

Monica Mihai: Două milioane...

Ion Cristoiu: Păi două milioane... dacă referendumul era cel care ar fi tras normal era ca la referendum să fie opt milioane...

Monica Mihai: Şi la europarlamentare să fie...

Ion Cristoiu: Da, adică oamenii să fi zis unii dintre ei, domnule eu vin, dar nu mă interesează europarlamentarele, nu, s-au dus la europarlamentare şi având în vedere că la europarlamentare s-au dus cu 10% mai mult ca la anterior, s-a dus electoratul de dreapta. Păi cu cine să voiai să facă electoratul de dreapta, să voteze împotriva referendumului? Doi este foarte important în cei 10%. Eu dacă aş fi în locul consilierului de la Cotroceni, ceea ce nu e cazul, aş atrage atenţia ”câţi sunt, câţi au votat, câţi nu au votat”.

Monica Mihai: Două milioane.

Ion Cristoiu: Care nu au votat?

Monica Mihai: Care nu au votat la referendum.

Ion Cristoiu: Bun, hai să luăm situaţia, dumneavoastră aţi fost la vot, nu aveţi buletinul, eu dacă nu mă lăsam, eu era intimidat de ea. Deci gândiţi-vă că fără ca PSD să dea ordin, n-a dat mandat, nici nu a dus o campanie pe tema că referendumul este inutil, cutare. Şi cu toate acestea un milion şi ceva de oameni care s-au dus la vot, cu toată intimidarea făcută de STS, pentru că a fost o intimidare.

Monica Mihai: Nu au votat la referendum, nu li s-a părut importantă tema justiţiei.

Ion Cristoiu: Nu, nu au votat pentru că îl urăsc pe Klaus Iohannis, atenţie îl urăsc, dumneavoastră nu aţi stat de vorbă cu PSD, îl urăsc. Deci faptul că ei au avut pe de o parte conducerea partidului nu le-a spus da, să voteze. Doi, când s-au dus acolo au fost intimidaţi să voteze, de la tanti cu tabletele sau nenea ăla ofiţeri sau ce erau colaboratorii STS până la faptul incalificabil că spunea ăluilalt, nu mie nu mi-au spus pentru că eram foarte supărat sau probabil m-au ştiut şi au zis că face gălăgie ăsta, alo doamna Nela Cutare nu votează la Referendum, ceea ce nu e corect. Într-o atmosferă nu ştii, deci ei au făcut totul să intimideze populaţia o mai fi umblat acolo pe la STS ca şi la UDMR. Încă o dată înseamnă pentru PSD că un milion de oameni chiar îl urăsc, trebuie să-l urăşti pe autorul referendumului ca să faci nu te costă nimic, nu pentru Justiţie, nu pentru PSD, îl urăsc.

Un nou referendum până la sfîrşitul lunii iulie ar fi unul dintre cele mai mari abuzuri în serviciu din istoria României

Monica Mihai: Ce va face preşedintele Klaus Iohannis cu rezultatele acestui referendum? Am văzut că săptămâna viitoare au fost chemate partidele la consultări, marţi şi miercuri sunt chemate să vadă ce ar putea să aplice? Concret ce credeţi că ar putea să aplice din rezultatul referendumului?

Ion Cristoiu: Potrivit Constituţiei art. 150 şi art. 151 că le ştiu pe de rost, pentru ca rezultatul referendumului să devină concret, el trebuie să convoace un referendum de modificare a Constituţiei, care e un alt referendum, ăsta consultativ nu are nimic.

Monica Mihai: Care nu ar fi consultativ, din punctul dumneavoastră de vedere.

Ion Cristoiu: Nu, dar şi anume o revizuire a Constituţiei este exact ca la ăla cu familia, deci revizuirea Constituţiei se poate face potrivit art. 150 îl spun pe de rost, nu-l mai caut. Unu la cererea preşedintelui care acţionează la propunerea Guvernului scoatem din cadru, nu cred eu că Guvernul va... La cererea a o treime dintre deputaţi şi senatori e posibil, sunteţi de acord?

Monica Mihai: Da, ar fi o variantă.

Ion Cristoiu: Sau la cererea a 500.000 de mii de cetăţeni cum s-a întâmplat la referendumul pe familie. Presupunând că PNL şi cu cei de acolo, fac, o scriu propunerea ea se supune la vot în fiecare Cameră, li trebuie să fie două treimi ca să fie referendum, două treimi.

Monica Mihai: Adică o cifră destul de mare.

Ion Cristoiu: Să admitem că PSD acuma fiind drogat şi vorba lui Doru Buşcu aprinzi nişte faruri ca la iepuri şi nu mai ştiu, doamna Dăncilă nu mai ştie pe unde să fugă. Să presupunem că se face lucrul acesta, din acest moment noi vom avea un referendum în 30 de zile, e cel mai mare banditism.

Monica Mihai: Este posibil în 30 de zile sau va aştepta până la prezidenţiale?

Ion Cristoiu: Nu are cum să aştepte.

Monica Mihai: Odată demarată procedura trebuie să respectăm???

Ion Cristoiu: Păi nu are când să se termine, când se termină Parlamentul, păi e sesiunea asta. Deci el nu are când, decât în ultimele zile ale sesiunii, trebuie aprobarea Parlamentului, aţi înţeles?

Monica Mihai: Da.

Ion Cristoiu: Bun, când se termină... în 30 iunie.

Monica Mihai: Da.

Ion Cristoiu: Păi până la 30 iunie trebuie să facă, înseamnă că în ştiuse deja, trebuie să pui în termen de 30 de zile, potrivit Constituţiei trebuie în 30 de zile.

Monica Mihai: Deci înseamnă că până la finalul lunii iulie ar trebui să avem un nou referendum.

Ion Cristoiu: Şi atunci avem de a face cu unul dintre cele mai mari abuzuri în serviciu din istoria României. De ce, pentru că domnul Klaus Iohannis vrea să convoace, care înseamnă bani, efort uriaş, pentru o singură modificare. Păi nu avem un referendum câştigat de domnul Traian Băsescu neaplicat încă, păi de ce nu-l pune şi pe ăla.

Monica Mihai: Din 2009.

Ion Cristoiu: Staţi să ne lămurim, cum adică numai referendumul lui? Că referendumul lui ar însemna un uriaş tărăboi, aţi văzut ce înseamnă, două treimi, iar secţii, iar mers la vot.

Monica Mihai: E un proces complex care costă.

Ion Cristoiu: Păi da, iar STS, iar tantile alea sau ce sunt ofiţerese sau ofiţerii ăia sau sergenţii majori de la STS, iar da? Aici avem o problemă e numai referendum.

Monica Mihai: Nu mai sunt şi alegeri.

Ion Cristoiu: Păi nu mai sunt şi alegeri. Doi e o cheltuială, dacă tot e cheltuială atunci PSD trebuie să accepte propunerea PMP şi anume să fie modificat şi articolul propus din 2009, anume reducerea numărului de parlamentari şi a celor două Camere. Căci altfel pe el îl interesează numai ăsta, adică cum noi răsturnăm ţara aşa cu fundul în sus numai pentru o mică modificare dacă tot ne ducem.

Monica Mihai: Să facem toate modificările în Constituţie.

Ion Cristoiu: Dar măcar asta. Încă o dată în 2009 noi am avut un referendum consultativ, a fost validat da?

Monica Mihai: A fost validat.

Ion Cristoiu: Care nu s-a transpus în Constituţie şi de ce să nu-l transpunem acum? Iar joi seara doamna cu ochelari de la primăria numită Guvernul României a citit din care, adică cum voinţa poporului? Voinţa poporului... PSD ar trebui acum să nu mai fie chiar aşa de curcă şi să zică domnule ţi-am zis eu, uite că ne costă. Iar ne ducem şi iar ne duce şi la prezidenţiale?

Monica Mihai: Şi vara viitoare ne ducem la alegerile locale şi tot aşa.

Ion Cristoiu: S-ar putea să-l pună la Parlamentul viitor, nici asta nu e exclus, adică să fie în aceeaşi zi, nu ştiu dacă se poate, cu prezidenţialele.

Monica Mihai: Asta ar fi o posibilă variantă.

Ion Cristoiu: Da, dar oricum cred că trebuie neapărat şi cel al PMP, păi şi nu va accepta nimeni asta, desemnează NATO, păi ce face USR unde mai candidează?

Monica Mihai: Care este editorialul săptămânii, am început de câteva ediţii să avem o rubrică permanentă, care vi s-a părut cel mai interesant?

Editorialul săptămânii, citeşte pe pagina 2

 

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici