Iohannis a discutat cu SUA despre securitatea energetică

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi la Cotroceni, discuţii cu subsecretarul de stat pentru afaceri politice în Departamentul de Stat al SUA, David Hale, despre securitatea energetică, context în care a fost subliniat rolul României în regiune pentru diminuarea dependenţei energetice.

400 afișări
Imaginea articolului Iohannis a discutat cu SUA despre securitatea energetică

Iohannis a discutat cu SUA despre securitatea energetică

„Cu prilejul întâlnirii a avut loc şi un schimb de opinii cu privire la alte teme de interes de pe agenda internaţională şi regională, cu accent pe tematica securităţii energetice – fiind subliniat rolul foarte important al României în regiune pentru diminuarea dependenţei energetice, Vecinătatea Estică şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu”, arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Klaus Iohannis i-a transmis oficialului american că Preşedinţia Consiliului UE preluată de către România de la 1 ianuarie 2019 că reprezintă o oportunitate pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic.

Şeful statului i-a mai spus subsecretarului de stat pentru afaceri politice al SUA că una dintre priorităţile în politica externă a României rămâne întărirea relaţiei transatlantice, din poziţia de stat care este „dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu SUA”.

„În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că relaţia transatlantică este importantă atât pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale SUA, fiind în acelaşi timp şi elementul coeziv fundamental al NATO, cât şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte împreună”, precizează sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit despre continuarea implementării măsurii de alocare a 2% pentru cheltuielile de apărare.

De asemenea, şeful statului a pledat pentru „consolidarea în continuare a Alianţei Nord-Atlantice, precum şi pentru întărirea Flancului Estic, a cărui coeziune este foarte importantă, inclusiv în contextul evoluţiilor de securitate recente din zona Mării Negre”.

Oficialul american a menţionat, în discuţia cu şeful statului român, despre, contribuţiile României din Afganistan şi Irak, prezenţa militarilor români în nordul Flancului Estic al NATO, în Polonia, dar şi exemplul pe care ţara noastră îl dă în cadrul Alianţei prin alocarea a 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare.

Totodată, David Hale i-a spus preşedintelui Iohannis că este necesară întărirea rezilienţei statelor UE şi NATO în faţa provocărilor actuale de securitate, mai ales a celor de tip hibrid.

Nu în ultimul rând, oficialul american a explicat că este important ca România să rămână „un aliat predictibil, stabil şi responsabil, care respectă şi promovează valorile democratice şi statul de drept şi în care corupţia este combătută cu fermitate”, conform sursei citate.

David Hale i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că Statele Unite sprijină puternic eforturile şefului statului român în acest sens

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici