Iohannis a semnat eliberarea din funcţie a judecătoarei din completul care l-a condamnat pe Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de eliberare din funcţia de judecător la instanţa supremă a Lucianei Mera, magistratul care a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

3524 afișări
Imaginea articolului Iohannis a semnat eliberarea din funcţie a judecătoarei din completul care l-a condamnat pe Dragnea

Iohannis a semnat eliberarea din funcţie a judecătoarei din completul care l-a condamnat pe Dragnea

„Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie a doamnei Luciana Mera – pensionare, la data de 1 iunie 2019”, informează Administraţia Prezidenţială.

Luciana Mera a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Prin această decizie, completul (format din Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida) a decis menţinerea deciziei de condamnare de la instanţa de fond, Liviu Dragnea fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum. Dragnea a fost încarcerat, luni, la Penitenciarul Rahova, unde se află în carantină pentru o perioadă de 21 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici