Iohannis: Cel mai intens se va discuta în jurul atribuţiilor pe care le vor avea regiunile

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că cele mai intense discuţii vor fi în jurul atribuţiilor pe care le vor avea regiunile, declaraţiile privind stabilirea capitalelor fiind "aprinse" doar în Ardeal, unde sunt mai multe oraşe puternice.

105 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Cel mai intens se va discuta în jurul atribuţiilor pe care le vor avea regiunile

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, care conduce Comisia PNL ce se ocupă de proiectul regionalizării, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că cele mai intense discuţii vor fi în jurul atribuţiilor pe care le vor avea regiunile.

"Se va discuta cel mai intens ce atribuţii vor avea regiunile şi, de acolo, va rezulta câte ar trebui să fie şi, în final, se poate discuta şi despre unde va fi amplasată administraţia regională", a declarat Iohannis.

Potrivit acestuia, chestiunea stabilirii capitalelor de regiuni se va discuta "mai spre sfârşit", mai ales că subiectul a stârnit reacţii "aprinse" doar în Ardeal, nu şi în restul ţării.

"Oricum, discuţii aşa de aprinse sunt numai în zona noastră, în rest nu prea am auzit de discuţii în contradictoriu", a afirmat Iohannis.

Acesta a precizat că în Ardeal sunt mai multe oraşe puternice, fiind "normal şi natural să existe o competiţie".

Klaus Iohannis a anunţat, imediat după intrarea în PNL, că unul dintre motivele pentru care a făcut-o a fost pentru a aduce capitala regională la Sibiu, fiind constant atacat de preşedintele PSD Braşov, ministrul delegat pentru Energie Constantin Niţă, pentru această declaraţie.

În repetate rânduri, Iohannis i-a răspuns lui Niţă că municipiul Sibiu are argumente istorice, culturale şi economice pentru a deveni capitală regională, liderul PSD Braşov susţinând, în replică, faptul că "Sibiul nu s-a afirmat cu nimic", de când este Iohannis primar.

"Dacă atâta a înţeles, atâta a înţeles. Este hilară declaraţia, nu o comentez", a răspuns Iohannis, într-o conferinţă de presă, în luna aprilie.

Inclusiv vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, la Iaşi, că "cea mai grea decizie" va fi alegerea între Sibiu şi Braşov pentru capitala regională a acestei zone, susţinând, ulterior, la emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV, că "Sibiul ar trebui să fie capitala Transilvaniei Centrale".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici