Iohannis: Găina cu capul tăiat, simbol folosit în anii '40 de nazişti. Este o ameninţare directă cu moartea

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, marţi, întrebat despre incidentul de la sediul ACL, că "această campanie electorală a devenit abominabilă", menţionând totodată că simbolul găinii sau cocoşului cu capul tăiat a fost folosit de nazişti în anii '40 şi reprezintă o ameninţare directă cu moartea.

3673 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Găina cu capul tăiat, simbol folosit în anii '40 de nazişti. Este o ameninţare directă cu moartea

Iohannis: Găina cu capul tăiat, simbol folosit în anii '40 de nazişti. Este o ameninţare directă cu moartea (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"N-am crezut că discut în această campanie despre găini, dar iată că am ajuns şi aici. Pot să vă spun că această campanie electorală a devenit abominabilă. Domnule Ponta, aţi reuşit un record. Este cu distanţă cea mai mizerabilă campanie din ’90 încoace. Iar legat de acest simbol, probabil nu ştiţi, este un simbol foarte vechi. Este o ameninţare directă cu moartea. Ultima dată când cineva a folosit astfel de simboluri a fost în anii ’40 şi acest simbol a fost folosit de nazişti. Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoş cu capul tăiat peste gard sau în casă, este o ameninţare directă cu moartea şi naziştii au avut grijă să şi execute pe respectivul. De aceea îmi permit să spun, dragii mei, nu am crezut că vom ajunge vreodată în România la acest nivel de campanie electorală. Să folosească unii în campanie simboluri şi ameninţări cu moartea, folosite ultima dată de nazişti, nu am crezut. Domnule Ponta, poate acum, în ultimul moment, vă daţi seama că este greşit să aruncaţi România în aer doar ca să ajungeţi dumneavoastră preşedintele României", a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ACL, alături de preşedintele PPE, Joseph Daul.

Mai multe găini, unele dintre ele moarte, au ajuns, marţi, în curtea sediului ACL din Şoseaua Kiseleff, păsările având la gât bileţele pe care scrie: "Eu sunt Iohannis","Mi-e frică de dezbatere".

Incidentul a avut loc cu puţin timp înainte de sosirea la sediul ACL a preşedintelui PPE, Joseph Daul, care urma să aibă o întâlnire cu Klaus Iohannis, Vasile Blaga şi Anca Boagiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici