Iohannis: Le spun azi românilor de pretutindeni că vom clădi acel loc în care ne vom bucura să trăim

Preşedintele ales Klaus Iohannis arată, într-un mesaj de Ziua românilor de pretutindeni, că aceştia au avut "forţa şi priceperea să dovedească prin vot că România are o mare şansă", iar acesta nu e doar un capitol din istoria recentă, ci "o dovadă grăitoare despre cum o naţiune îşi regăseşte fiii".

2970 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Le spun azi românilor de pretutindeni că vom clădi acel loc în care ne vom bucura să trăim

Iohannis: Le spun azi românilor de pretutindeni că vom clădi acel loc în care ne vom bucura să trăim (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"În curând vom marca 25 de ani de la căderea comunismului. Totodată, anul acesta, odată cu votul istoric din 16 noiembrie, românii au reuşit împreună să dărâme un mit, să alunge o vorbă veche despre neputinţa noastră, să îngroape acel sentiment că totul este pierdut şi că ţara noastră nu mai are viitor. Îndeplinindu-şi datoria de cetăţeni, românii din afara graniţelor au avut forţa şi priceperea să dovedească prin vot că România are o mare şansă. Pentru acest exemplu fascinant de solidaritate, eu şi românii de acasă le mulţumim şi le suntem profund recunoscători", menţionează Klaus Iohannis în mesajul transmis cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.

Preşedintele ales continuă spunând că acesta nu este doar un capitol din istoria noastră recentă, "ci este o dovadă grăitoare despre cum o naţiune îşi regăseşte fiii, moment prin care trec, la un moment dat, toate naţiunile mari".

"În definitiv, lecţia pe care am învăţat-o a fost că nu există loc oricât de îndepărtat în această lume unde oamenii să nu-şi dorească o Românie a lucrului bine făcut. După ani de dezamăgiri şi nereuşite, le spun astăzi românilor de pretutindeni că vom clădi împreună acel loc în care ne vom bucura să trăim, nu din care vom fi tentaţi să plecăm. Oricât de greu ar fi, oricât de mult timp ar lua şi mai ales oricâte sacrificii ar cere, vom întări în societatea românească ceea ce este de aşezat, cu viziune, cu calm şi răbdare: legea, încrederea în instituţii, valorile democratice, tradiţiile, toleranţa şi respectul pentru muncă şi carte", precizează Iohannis.

În încheierea mesajului, preşedintele ales îi încurajează pe românii de pretutindeni "să continue lucrurile bune pe care le fac pentru comunităţile în care trăiesc şi pentru ţară" şi urează "La mulţi ani!".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici