Iohannis: Mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

Mediul academic din România este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis, prezent la inaugurarea lucrărilor la Casa Francofoniei.

235 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

Iohannis: Mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

Potrivit preşedintelui, în campusul Politehnicii bucureştene învaţă peste 4.000 de studenţi din ţări care fac parte din Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

„De aproape trei decenii, România şi mişcarea francofonă universitară din ţara noastră îşi probează concret angajamentul pentru valorile păcii, ale dialogului paşnic dintre culturi şi ale respectului drepturilor fundamentale ale omului. Din păcate, valorile noastre sunt în aceste zile sub asediu. Ţara noastră este fundamental, energic şi deplin implicată în apărarea lor. Ucraina, stat observator al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, este victima unei agresiuni militare larg condamnate de comunitatea internaţională”, a spus Klaus Iohannis.

Acesta a declarat că România, alături de partenerii şi aliaţii ei, se află în prima linie a solidarităţii faţă de poporul ucrainean. Pe lângă adăpost şi protecţie pentru cei care fug din calea războiului, România oferă posibilitatea elevilor şi studenţilor ucraineni să se înscrie în sistemul de învăţământ.

„Domeniul educaţiei în ansamblul său are o contribuţie importantă la efortul naţional de găzduire a refugiaţilor, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina.
Sunt convins că studenţii ucraineni se vor integra rapid în comunităţile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să îşi continue şi să îşi desăvârşească pregătirea universitară, pentru a fi de folos poporului lor”, a mai spus şeful statului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici