Judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare să verifice dacă a fost afectată independenţa magistraţilor

Secţia pentru judecători a CSM a sesizat, luni, Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru a constata dacă s-a adus atingere independenţei judecătorilor prin afirmaţiile din ultima vreme şi unele din poziţiile publice făcute de unii jurnalişti, politicieni sau actori publici.

240 afișări
Imaginea articolului Judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare să verifice dacă a fost afectată independenţa magistraţilor

Judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare să verifice dacă a fost afectată independenţa magistraţilor (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Secţia pentru judecători a CSM informează opinia publică că azi, 28 ianuarie 2013, a sesizat Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru judecători pentru a constata dacă s-a adus atingere independenţei judecătorilor prin afirmaţiile din ultima vreme, prin unele din poziţiile publice făcute în spaţiul public, fie în mass-media de unii jurnalişti, fie de unii politicieni, fie de alţi actori publici", se arată într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) explică faptul că "evenimentele fără precedent" legate de activitatea instituţiei din ultima perioadă "au suscitat şi suscită interesul mass-mediei", precizând că este dreptul opiniei publice de a fi informată, "iar mass-media este cel mai important vector de informare".

Sursa citată a precizat că judecătorii din CSM apreciază rolul esenţial al mass-mediei în informarea "onestă, fără părtinire şi cu bună-credinţă a opiniei publice" cu privire la evenimentele decizionale ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale instanţelor, din aceste săptămâni, inclusiv în raport cu recentele evenimente legate de activitatea instituţiei.

Totodată, judecătorii din CSM se declară îngrijoraţi de modul în care unii ziarişti, unii politicieni sau actori publici înţeleg să-şi exercite rolul de "pază a democraţiei", precizând că pot exista "derapaje", care nu numai că pot afecta independenţa justiţiei, dar "aruncă umbre de îndoială asupra bunei credinţe a unor astfel alegaţii".

În opinia acestora, formularea unor acuzaţii de gravitate deosebită, lansate în spaţiul public, la adresa unor judecători sau instanţe judecătoreşti poate fi de natură să inducă în opinia publică un sentiment de neîncredere în judecători şi în sistemul judiciar în întregul său.

Secţia pentru judecători a precizat că Inspecţia Judiciară, prin Direcţia pentru Judecători, "are obligaţia legală de a verifica dacă s-a încălcat independenţa judecătorilor în acord cu dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici