Kelemen: Ne-am gândit la un Guvern de 15-16, maxim 17 membri, incluzând premierul

Preşedintele executiv al UDMR, deputatul Kelemen Hunor, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nu trebuie exagerat când este vorba de portofoliile ministeriale, iar Cabinetul ar putea avea un număr redus de membri, de 15, 16, maxim 17, incluzând premierul

14 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Ne-am gândit la un Guvern de 15-16, maxim 17 membri, incluzând premierul

Kelemen: Ne-am gândit la un Guvern de 15-16, maxim 17 membri, incluzând premierul (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)

"Noi ne-am gândit la un Guvern mai mic decât cel format de PDL şi PSD, care avea 19 membri plus premierul, deci 20. Ar trebui un număr mai redus, de 15-16, maxim 17 membri ai cabinetului, incluzând premierul, pentru că nu e nevoie de o administraţie aşa de mare. E criză şi nu trebuie să exagerăm când e vorba de portofolii", a spus Kelemen.

Kelemen Hunor a adăugat că în "perioda de provocări 2010-2011" un număr de maxim 17 membri ai cabinetului pot administra treburile ţării.

"Nu e o decizie luată, e o propunere a noastră pe care trebuie să o discutăm cu PDL", a adăugat el.

El a refuzat să facă orice declaraţii legate de configuraţia viitorului Guvern şi câte ministere ar reveni fiecărei formaţiuni.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că urmează să se stabilească dacă viitorul Guvern va avea doi vicepremieri sau va rămâne doar unul pentru UDMR.

Potrivit aceloraşi surse, formula de Guvern ar putea fi validată în colegiul Director al PDL de sâmbătă.

Surse PDL declarau, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că Bogdan Aurescu şi Lucian Croitoru ar putea fi numiţi în Guvern, la Externe, respectiv la Finanţe.

Alt nume vehiculat pentru noul Guvern este Mihai Şeitan, la portofoliul Muncii. Mihai Şeitan a fost nominalizat şi în Cabinetul Croitoru şi a primit aviz negativ în comisiile de specialitate. De asemenea, Mediul ar putea reveni lui Attila Korodi, care a mai deţinut acest portofoliu.

Cotidianul Gândul relatează că formula de Guvern discutată în prezent este cu 14 - 15 ministere. Citând surse din PDL, Gândul relatează că Elena Udrea are şanse mari să fie noul ministru al Turismului şi Dezvoltării, în timp ce Vasile Blaga va primi şefia ministerului de Interne.

Potrivit cotidianului Gândul, noul cabinet Boc va arăta astfel:

Gabriel Oprea este favorit la Apărare,

Adriean Videanu - la Economie sau Energie (urmează să se stabilească titulatura),

Radu Berceanu - la Transporturi,

Orest Onofrei (fost prefect de Suceava) - la Agricultură,

Cătălin Predoiu - la Justiţie,

la Educaţie, Emil Boc va trebui să aleagă între europarlamentarul Daniel Funeriu şi consilierul prezidenţial Mircea Miclea.

UDMR va primi un post de vicepremier şi trei portofolii - Sănătate, Mediu şi Cultură, la acest ultim minister fiind preferat Kelemen Hunor. Cel mai probabil, vicepremier va fi Marko Bela, mai scrie Gândul.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că l-a desemnat pe preşedintele PDL, Emil Boc, pentru funcţia de premier, menţionând că a făcut acest lucru luând în considerare propunerea democrat-liberalilor. Şeful statului a mai spus că, până în 23 decembrie noul Guvern trebuie validat în Parlament. Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a anunţat că la sfârşitul acestei săptămâni vor avea loc negocieri intense pentru noul Cabinet.

Guvernul Boc este susţinut de UDMR, dar şi de grupul minorităţilor naţionale din Parlament, precum şi de cel al independenţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici