Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care prevede abrogarea recursului compensatoriu, adoptată de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional pe 4 decembrie.

2513 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu

Klaus Iohannis a promulgat Legea de abrogare a recursului compensatoriu

„Prevederile art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi aă măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă, între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi”, arată un amendament adoptat de comisia juridică a Camerei, propus de grupurile parlamentare ale PNL şi USR.

Proiectul, iniţiat de 10 deputaţi PNL în februarie, prevede abrogarea legii recursului compensatoriu. Proiectul a fost respins de Senat, prim for legislativ sesizat, pe 11 iunie.

Referitor la subiect, premierul Ludovic Orban a subliniat că abrogarea Legii recursului compensatoriu va avea efecte doar pentru viitor. Şeful Executivului a precizat că măsura nu înseamnă că imediat după abrogare nimeni nu va mai beneficia de prevederile acestei legi.

Prin legea „recursului compensatoriu” au fost eliberaţi în total 14.402 deţinuţi în perioada 2017- 2018, dintre care 11.851 au fost eliberaţi condiţionat de către judecători, iar restul de 2.551 au fost eliberaţi la termen, potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici