Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete privind desfiinţarea unor universităţi

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete cu privire la defiinţarea unor instituţii de învăţământ cum ar fi Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti sau Universitatea„George Bariţiu” din Braşov, informează Administraţia Prezidenţială.

448 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete privind desfiinţarea unor universităţi

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete privind desfiinţarea unor universităţi

Şeful statului a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Universităţii Financiar-Bancare din Capitală.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfiinţarea Universităţii Financiar-Bancare din municipiul Bucureşti. "Din anul 2014- 2015, Universitatea a intrat în lichidare cu toate programele/specializările de studii de învăţământ universitar. În prezent, nu mai funcţionează nici o specializare/programe, la nici un an de studii, la nici o formă de învăţământ, la nici o locaţie din ţară sau străinătate", arată iniţiativa legislativă.

Iniţiativa a fost adoptată pe 21 octombrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Universităţii „George Bariţiu” din Braşov.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfiinţarea Universităţii „George Bariţiu” din Braşov. "Din anul 2016-2017, Universitatea a intrat în lichidare cu toate programele/specializările de mstudii de învăţământ universitar. În prezent, nu mai funcţionează nici o specializare/programe, la nici un an de studii, la nici o formă de învăţământ, la nici o locaţie din ţară sau străinătate", prevede actul normativ.

Iniţiativa a fost adoptată tot pe 21 octombrie de Camera Deputaţilor, for decizional.

Un alt decret de promulgare semnat de preşedintele României vizează legea privind desfiinţarea Universităţii „Mihai Eminescu” din municipiul Timişoara, judeţul Timiş.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare desfiinţarea Universităţii „Mihai Eminescu” din municipiul Timişoara, judeţul Timiş.

"Din anul 2014-2015, prin Hotărârea Guvernului nr. 580/2014, Universitatea a intrat în lichidare cu toate programele/specializările de studii de învăţământ universitar. În prezent, nu mai funcţionează nici o specializare/programe, la nici un an de studii, la nici o formă de învăţământ, la nici o locaţie din ţară sau străinătate", potrivit actului normativ.

Proiectul de lege a fost adoptat, decizional de Camera, tot pe 21 octombrie.

Totodată, şeful statului a semnat şi decret pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare desfiinţarea Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.

"Patrimoniul institutului, în conformitate cu prevederile art.230 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, revine fondatorilor. Studenţii şi absolvenţii fără diplomă care au fost înmatriculaţi la specializările/programele de studii universitare din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti au dreptul să finalizeze studiile conform prevederilor art.361 alin.(5) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011", arată actul normativ.

Proiectul de lege a fost adoptat tot pe 21 octombrie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Un alt decret semnat de Iohannis este cel pentru promulgarea Legii pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti.

"Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea articolului 1 din Legea nr.443/2002, în sensul schimbării sediului din clădirea Palatul Sporturilor şi Culturii, Parcul Tineretului, Sector 4, în clădirea Fundaţiei România de Mâine, Str. Ion Ghica nr.13, Sector 3".

Iniţiativa a fost adoptată pe 21 octombrie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici