Klaus Iohannis: Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni

Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni, cel care ne dă forţa de a păstra vie conştiinţa naţională şi de a promova valorile noastre fundamentale, transmite preşedintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Drapelului Naţional.

98 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis: Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni

„Sărbătorim astăzi, 26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, dedicată acestui important însemn al ţării noastre, care, de-a lungul istoriei, ne-a însoţit în momentele de răscruce şi a reprezentat simbolul sub faldurile căruia România a devenit un stat modern, independent, naţional, suveran, unitar şi indivizibil. Celebrarea Zilei Drapelului constituie şi un prilej de comemorare a eroilor care, sub tricolor, s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei noastre şi pentru idealurile naţionale”, transmite Klaus Iohannis.

El aminteşte şi de veteranii de război care, „prin sacrificiile lor, au făcut posibilă dezvoltarea naţiunii noastre”.

„Drapelul este cel care îi uneşte pe românii de pretutindeni, cel care ne dă forţa de a păstra vie conştiinţa naţională şi de a promova valorile noastre fundamentale. Imaginea lui ne inspiră, de fiecare dată, sentimentul că suntem parte a unei naţiuni, indiferent unde ne-am afla. Arborarea Drapelului Naţional alături de cele ale naţiunilor cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi valori democratice şi împreună cu care este membră a NATO şi a Uniunii Europene reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la efortul comun de asigurare a securităţii şi a prosperităţii comunităţii europene şi euro-atlantice. Dragi români, în această perioadă ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi, iar drapelul nostru este simbolul sub culorile căruia trebuie să continuăm modernizarea societăţii noastre şi promovarea identităţii naţionale, pentru a realiza împreună aspiraţiile şi năzuinţele poporului român”, încheie Iohannis.

Mesajul a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, Consilier de Stat - Departamentul Securităţii Naţionale - Secretariat CSAT.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici