- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.08.2018, 10:16)
- Ema Stoica
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului: Nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul. Tentaţia iliberalismului este foarte mare
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, un mesaj cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, apreciind că „nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul” şi că, în prezent, tentaţia iliberalismului este extrem de mare.
677 afișări
Klaus Iohannis: Nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul
„Astăzi, la mai bine de un secol de la instalarea primelor regimuri totalitare, putem spune, fără teama de a greşi, că nicio utopie nu s-a dovedit mai sângeroasă decât fascismul şi comunismul. Regimurile inspirate de aceste ideologii, opuse liberalismului şi democraţiei, au avut repercusiuni majore asupra dezvoltării politice a statelor din Europa Centrală şi de Est. Vieţile a milioane de persoane au fost distruse. În încercarea de a crea omul nou, uzând de politici îndreptate împotriva condiţiei umane şi construind societăţi bazate exclusiv pe teroare, cele două regimuri au lăsat în urma lor milioane de victime faţă de care, astăzi, ne manifestăm recunoştinţa şi compasiunea”, se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pedro Sánchez ia în calcul demisia. Soția Premierului spaniol este anchetată pentru presupus trafic de influență
-
Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
-
Veneţia introduce o taxă de intrare de 5 euro începând de joi
-
Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
Şeful statului mai arată că totalitarismele au distrus statul de drept, au încercat să spulbere libertatea de expresie, au încălcat, în mod flagrant, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, însă nu au reuşit să reprime dorinţa de libertate şi ataşamentul faţă de valorile democratice ale milioanelor de oameni care au crezut cu tărie că aceste regimuri pot fi învinse.
”Cei care s-au opus dictaturilor au fost privaţi de libertate, torturaţi, umiliţi, iar mulţi au plătit chiar cu viaţa pentru vina de a fi militat pentru o societate liberală, construită pe principii sănătoase, în acord cu valorile fundamentale ale umanităţii. Abnegaţia de care au dat dovadă victimele fascismului şi comunismului dovedeşte că, în lupta cu pericolele care afectează corecta dezvoltare a unei societăţi, este nevoie de curaj şi de un puternic sentiment de patriotism civic. Victimele regimurilor totalitare trebuie comemorate fără încetare, trebuie ferite de trivializare şi banalizare, astfel încât legitimitatea curajului şi sacrificiului lor să fie pusă în lumină. Uitarea victimelor fascismului şi comunismului şi falsificarea istoriei sunt lovituri grave aduse umanităţii”, adaugă Iohannis.
În opinia lui Klaus Iohannis, 23 august 1939 este ”o dată fatidică în istoria României”.
”Împărţirea sferelor de influenţă în Europa ca urmare a semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, a determinat pierderile teritoriale din anul 1940 şi a grăbit calamitatea totalitară care avea să dăinuie pentru multe decenii. Anii de dictatură au condus la stagnarea economică şi socială a României, iar efectele au fost vizibile în societatea românească inclusiv după căderea comunismului şi tranziţia către democraţie. Celebrăm, anul acesta, 100 de ani de la formarea statului naţional unitar român, iar asumarea adevărului istoric şi analiza serioasă a evenimentelor care au marcat societatea noastră reprezintă un obiectiv prioritar. Astăzi, tentaţia iliberalismului este extrem de mare. Trebuie să ne facem datoria de cetăţeni responsabili şi să combatem orice tendinţă extremistă care ne poate îndepărta de valorile şi principiile europene. Am putut observa, în ultima perioadă, o serie de atacuri lansate cu scopul de a fragiliza democraţia românească. Nu ne putem permite renunţarea la angajamentele asumate odată cu integrarea în Uniunea Europeană şi nici o revenire la practicile care au caracterizat regimul comunist. Să nu uităm că, în timpul dictaturii, distrugerea societăţii civile, anihilarea pluralismului politic şi a drepturilor fundamentale au însemnat, de fapt, distrugerea sistematică a statului de drept”, mai susţine preşedintele Iohannis.
El apreciază că generaţia actuală trebuie să rămână activă în lupta pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept, să-i omagieze pe cei care au făcut posibilă România de astăzi şi să acţioneze, cu verticalitate şi bună-credinţă, pentru întărirea instituţiilor şi consolidarea poziţiei statului român pe plan extern.
”Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!”, încheie preşedintele Klaus Iohannis.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învățare. PIB-ul nu crește cu proști
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe