Legea ANI a fost adoptată la Camera Deputaţilor

Noua Legea a ANI a fost adoptată, miercuri, la Camera Deputaţilor, cu 183 de voturi "pentru", zero voturi "împotirvă" şi 27 de abţineri, Senatul fiind Cameră decizională.

56 afișări
Imaginea articolului Legea ANI a fost adoptată la Camera Deputaţilor

Legea ANI a fost adoptată la Camera Deputaţilor (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Iniţial, proiectul de lege nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru ca o lege organică să fie adoptată de Camera Deputaţilor. În favoarea proiectului au votat doar 151 de deputaţi, în timp ce 2 au fost împotrivă , iar 49 s-au abţinut.

UDMR a solicitat reluarea votului, iar după o pauză de consultări, liderii de grup au convenit să fie reluat votul.

Proiectul de lege a fost adoptat în forma propusă de Comisia juridică, după o şedinţă lungă, întreruptă de mai multe ori şi începută cu o întârziere de patru ore.

În cadrul dezbaterilor generale, reprezentanţii grupurilor parlamentare au anunţat că susţin proiectul de lege, iar în timpul dezbaterii pe articole, cel mai activ deputat a fost Marton Arpad (UDMR).

Propunerile deputatului UDMR au fost însă respinse de plenul Camerei.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban ceruse amânarea votului, arătând că este evident că nu există majoritatea necesară pentru a trece acest proiect şi el va fi, în aceste condiţii, adoptat prin fraudă.

Ludovic Orban a criticat reluarea votului, arătând că se încalcă "grosolan" regulamentul şi că este evident că nu este întrunită majoritatea pentru adoptarea acestei legi.

"Nu stă nimeni cu pistolul la tâmpla noastră, sau poate la tâmpla dumneavoastră da, dar la tâmpla Parlamentului nu, să dăm votul în aceste condiţii. Să votăm săptămâna viitoare, când va fi evident că există numărul de voturi necesare", a spus Orban.

El a arătat că, altfel, se simte penibil că face parte din acest Parlament.

Orban a spus că a fost singurul care a votat, ca membru al Biroului Permanent, împotriva "acestei proceduri absurde" care obligă Parlamentul la proceduri "nefireşti şi nelegale".

"Acum o să se numere şi cartelele pe care nu le-aţi avut la voi", le-a spus Ludovic Orban deputaţilor, adăugând că, astfel, proiectul va fi adoptat prin fraudă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici