Legea biodiversității a fost declarată de judecătorii Curții Constituționale luni ca fiind constituțională, în ciuda îngrijorărilor liberalilor. La fel ca la Legea Integrității, și aici au intervenit social-democrații cu amendamente.
Mircea Abrudean, președintele Senatului, a declarat într-o postare pe Facebook că fosta Strategie pentru conservarea biodiversității avea o miză de 972 de milioane de euro, bani europeni pe care România risca să îi piardă dacă modificările din Parlament nu ar fi trecut de CCR.
Curtea Constituțională a transmis că toate aspectele sesizate de AUR nu au fost de fapt regăsite în Legea biodiversității. Pentru sesizarea privind neclaritatea surselor de finanțare, Curtea a luat în considerare că Mircea Abrudean a cerut Guvernului informații suplimentare.
Cât despre sesizarea privind delimitarea puterilor dintre legislativ și executiv, CCR a concluzionat că Parlamentul a acționat acum după o „politică nouă” și mai spune despre atribuțiile Guvernului că, deoarece a fost demis prin moțiune de cenzură, acesta nu mai are capacitatea de a emite hotărâri de guvern.
Legea biodiversității a ajuns în Parlament la presiunile social-democraților, după ce inițial a fost adoptată ca și hotărâre de guvern. PSD a cerut anularea și trimiterea ei pe traseul legislativ, iar de acolo au început modificările.