Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în 2013 a fost promulgată

Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în toamna anului 2013, a fost promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

558 afișări
Imaginea articolului Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în 2013 a fost promulgată

Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în 2013, promulgată (Imagine: Mediafax Foto)

Proiectul iniţial a fost adoptat de Senat în noiembrie 2013, apoi de Camera Deputaţilor în decembrie 2013. În ianuarie 2014 preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a cerut reexaminarea legii arătând că se impune respingerea legii deoarece nu sunt stabilite clar situaţiile ce pot constitui motive excepţionale de interes naţional sau local ce conduc la încetarea unilaterală a contractului parteneriatului public privat şi că în această formă legea prevede o procedură lipsită de transparenţă în ceea ce priveşte înlocuirea partenerului privat, fară realizarea unei noi proceduri de atribuire.

Camera Deputaţilor, ca for decizional, a respins în 11 iunie 2014, cu 187 voturi "pentru", 107 voturi "împotrivă" şi 19 abţineri, obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu la legea parteneriatului public privat şi a adoptat legea în forma iniţială. Parlamentarii PDL şi PNL au contestat la Curtea Constituţională în principal modalitatea în care pot fi reziliate contractele încheiate între partenerul public şi partenerul privat.

"Se introduce posibilitatea modificării unilaterale sau rezilierii contractului de parteneriat public - privat de către partenerul public prin invocarea de «motive excepţionale legate de interesul naţional sau local». Legea nu defineşte criteriile prin care vor putea fi stabilite «motivele excepţionale»", s-a precizat în contestaţie.

În iulie 2014 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional alineatul 1 al articolului 38 din actul normativ, mai precis cel care introduce posibilitatea modificării unilaterale sau a rezilierii contractului de către partenerul public.

A trecut apoi aproape un an până la punerea în acord a legii cu decizia CCR de către Senat (în iunie 2015), la care se adaugă aproape un an şi jumătate până ce legea a trecut şi de Camera Deputaţilor, în noiembrie 2016.

Legea reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public şi/sau operării unui serviciu public.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici