- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liberalii au contestat la CC Legea privind reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor
PNL a contestat la CC Legea privind măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar adoptată de Parlament prin angajarea răspunderii Guvernului, sesizarea fiind semnată de 54 de deputaţi.
Liberalii au contestat la CC Legea privind reducerea pensiilor şi a salariilor bugetarilor (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Al doilea subiect grav important şi semnificativ pentru populaţia României se referă la contestaţia pe care grupul parlamentar al PNL a făcut-o deja. Ea a fost înregistrată la Secretariatul Camerei Deputaţilor astăzi (miercuri - n.r.), 16 iunie. Contestaţia cuprinde în special trei articole din Constituţie şi este semnată de 54 de deputaţi ai PNL", a susţinut viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că liberalii se referă în sesizare, în principal, la trei articole din Constituţie, respectiv 53, 47 şi 44.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Interviul integral Macron – The Economist. Europa, arme nucleare și restabilirea ordinii mondiale: Cum vede Macron viitorul?
-
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european
-
Protest în Ungaria. Mii de oameni s-au adunat la un miting organizat de rivalul lui Viktor Orban
-
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Şi PSD a depus la CC, miercuri, prin purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, împreună cu un grup de parlamentari social-democraţi, sesizarea referitoate la neconstituţionalitatea Legii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, privind măsurile de austeritate.
Premierul Emil Boc s-a prezentat, în 7 iunie, în faţa Parlamentului, pentru angajarea răspunderii Guvernului pentru două proiecte de lege care prevăd, printre altele, reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută.
PSD a depus în aceeaşi zi moţiunea de cenzură cu titlul "Opriţi genocidul social!, care a fost respinsă, marţi, în Parlament.
Potrivit Constituţiei, dacă Guvernul nu a fost demis în urma moţiunii de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO