Liderul PNL, Alina Gorghiu: Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, extrem de importante pentru drumul european

Cetăţenii Republicii Moldova ar trebui să iasă în număr mare la urne, duminică, fiind pentru prima oară în 20 de ani când îşi pot alege preşedintele prin vot direct, iar de rezultatul acestui scrutin depinde în mare parte parcursul european al statului vecin, spune liderul PNL, Alina Gorghiu.

461 afișări
Imaginea articolului Liderul PNL, Alina Gorghiu: Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, extrem de importante pentru drumul european

Liderul PNL, Alina Gorghiu: Alegerile prezidenţiale din R. Moldova, extrem de importante pentru drumul european (Imagine: Marius Dumbrava/ Arhiva Mediafax Foto)

"Cetăţenii din Republica Moldova sunt chemaţi mâine la urne pentru alegerea preşedintelui. Este pentru prima dată, în 20 de ani, când moldovenii îşi aleg preşedintele prin vot direct. Îi invit să iasă în număr mare la vot. Scrutinul de mâine este unul extrem de important pentru menţinerea orientării strategice şi a drumului european al Republicii Moldova, în condiţiile în care candidatul pro-rus, Igor Dodon, a declarat că vrea ruperea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova şi reorientarea către Uniunea Euroasiatică, respectiv Federalizarea Republicii Moldova", a scris Gorghiu, pe Facebook.

Peste trei milioane de alegători sunt chemaţi la urne duminică în Republica Moldova, în primul scrutin prezidenţial cu sufragiu universal, favorit fiind, potrivit sondajelor de opinie, politicianul prorus Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSDM, stânga).

Nouă candidaţi au rămas în cursă după controversata retragere a lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PDM, centru-stânga): Igor Dodon (Partidul Socialiştilor, stânga, prorus -PSRM), Maia Sandu (Partidul Acţiune şi Solidaritate, centru-dreapta, proeuropean -PAS), Iurie Leancă (Partidul Popular European, PPEM), Dumitru Ciubaşenko (Partidul Nostru, PN), Silvia Radu (candidat independent), Maia Laguta (independent), Ana Guţu (Partidul Dreapta), Valeriu Ghileţchi (independent) şi Mihai Ghimpu (Partidul Liberal, PL).

Marian Lupu a argumentat că se retrage pentru a avantaja candidatul de centru-dreapta, dar decizia sa a fost criticată, fiind considerată o modalitate de avantajare a forţelor politice proruse.

Conform sondajelor de opinie, politicianul prorus Igor Dodon este favorit, cu 40,5%, în timp ce Maia Sandu ar obţine 13%.

În situaţia în care niciunul dintre candidaţii la preşedinţie nu va obţine 50%+1 din voturi, va trebui organizat un al doilea tur de scrutin, pe 13 noiembrie. În cadrul celui de-al doilea tur electoral vor putea participa doar primii doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi în primul tur.

Potrivit sondajelor de opinie, în turul doi, Igor Dodon ar obţine majoritatea necesară pentru a fi preşedinte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici