Liderul senatorilor PSD, despre MCV şi rezoluţia PE: Sunt INUTILE. Ridicolul este aproape absolut/ Ministrul Apărării: Mecanismul şi-a ratat obiectivul. Protocoalele şi probele falsificate sunt ignorate

Liderul senatori PSD, Şerban Nicolae, a declarat marţi, la Parlament, că rezoluţia PE privind statul de drept din România şi recomandările MCV reprezintă demersuri inutile, acesta spunând ironic că poate unii îşi doresc să se reîntoarcă la politica anilor '50.

1533 afişări
Imaginea articolului Liderul senatorilor PSD, despre MCV şi rezoluţia PE: Sunt INUTILE. Ridicolul este aproape absolut/ Ministrul Apărării: Mecanismul şi-a ratat obiectivul. Protocoalele şi probele falsificate sunt ignorate

Liderul senatorilor PSD, despre MCV şi rezoluţia PE: Sunt INUTILE. Ridicolul este aproape absolut

„Este imposibil de înţeles la ce ar folosi o asemenea Rezoluţie în PE, pentru că exprimarea unor îngrijorări legate de legile justiţiei arată tardivitatea unui asemenea demers. Referitor la legislaţia penală, suntem în plin proces de elaborare, ceea ce arată prematuritatea acesteui demers. Faptul că se pun la grămadă aceste lucruri cu protestele din august 2018, care sunt sub anchetă penală, arată inutilitatea acestui demers politic. Astfel că suntem în situaţia în care la nivelul PE, într-o fierbere anti-europeană s-a produs o Rezoluţie gândită în termeni electorali ai anului viitor şi mă duce cu gândul la faptul că se va înregistra un scor anti-UE. Din punctul meu de vedere, CE în actuala formulă, probabil profund marcată de sciatică, cu ghilimelele de rigoare, va avea cel mai trist bilanţ după 5 ani, cu Marea Britanie în pragul ieşirii din UE, cu România şi Bulgaria încă ţinute într-o poziţie inutilă, umilitoare şi din punctul meu de vedere nelegală”, a declarat, marţi, la Parlament, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae.

Social-democratul a adăugat, ironic, că poate se doreşte revenirea la anii '50.

„Pot să înţeleg în logica de tip Macovei, pentru că încă de acum 11 ani România a suportat tratamentul unor cozi de topor din interior şi a unei coloane a 5-a cum se spunea pe vremuri, care acţionează împotriva intereselor ţării (...) La ce-ar folosi? Să certăm poporul român? Să certăm Parlamentul României? Sau am putea să spunem că ar fi bine să avem protocoale secrete, dosare penale instrumentate de ofiţeri de informaţii, că e bine să folosim probatorii în materie penală care nu sunt cunoscute de către părţile implicate şi că, în general, anii '50 au fost o binefacere pentru sistemul penal românesc şi că eventualele închisori politice ar trebui să reapară în România”, a completat senatorul PSD.

Întrebat dacă România va ţine cont de rezoluţia PE, Şerban Nicolae a răspuns: „Cu exact acelaşi respect cu care a ţinut cont şi premierul Ungariei. Cred că este un model de urmat. Mai ales că Ungaria este un membru mai vechi al UE în comparaţie cu România”. El a adăugat că România nu vrea să meargă pe calea Ungariei, ci „pe calea României şi a UE”.

„E recomandat să ţii o haină mai groasă când e frig afară, acum nu stabileşte şi din ce ţesătură, câţi nasturi, dacă are fermoar, deci ridicolul situaţiei este aproape de absolut. S-a adoptat cu fervoare o Rezoluţie inutilă”, a menţionat Nicolae.

Cu privire la faptul că raportul MCV va fi mai dur decât cel de anul trecut, liderul senatorilor PSD a spus că trebuie să se ţină cont de criticile „obiective” nu de cele „îmbibate de politicianism”.

„Ştiţi cum sună asta la mine? Exact ca acele decizii de condamnare în cazul Emil Cutean sau Mircia Gutău, care fac pedeapsa în închisoare după care îi achiţi că fapta nu există. Nu m-ar mira ca o Comisie responsabilă şi un Parlament scăpat de politicianism ieftin să constate că toate aceste rezoluţii erau inutile şi dăunătoare. Dacă primi la ultimii 11 ani de rapoarte MCV, constatăm că ele au trecut sub tăcere, sau poate chiar au cauţionat, au fost complici, la toate acele abuzuri rezultate din protocoale secrete, echipe mixte, înţelegeri necunoscute şi în general subordonarea justiţiei faţă de serviciile de informaţii.
Poate pentru unii,modelul sovietic din anii 50 era unul corect şi ar trebui să ne întoarcem. Am ţinut cont întotdeauna de criticile echilibrate şi obiective. Dar când sunt îmbibate de un politicianism meschin şi chiar dubios, e ca şi cum ne-am lua după Macovei care a schimbat peste noapte legile justiţiei, fără dezbateri, fără transparenţă şi fără atâtea îngrijorări”, a indicat Şerban Nicolae.

Acesta a precizat că raportul MCV este la fel de inutil ca rezoluţia PE.

„E la fel de inutil, pentru că nu a venit niciodată cu propuneri concrete. Nu am văzut niciodată preocupare pentru abuzuri concrete în justiţia penală din România, pentru persoanele arestate şi ulterior achitate, pentru probatoriul ocult, pentru imixtiunea serviciilor de informaţii în activitatea judiciară”, a explicat senatorul PSD.

Fifor: MCV şi-a ratat obiectivul. Protocoalele şi probele falsificate sunt ignorate

Ministrul Apărarii, Mihai Fifor (PSD), a scris marţi, pe Facebook, că interferenţa serviciilor de informaţii în justiţie şi falsificarea unor probe au fost ignorate în raportele MCV, motiv pentru care mecanismul şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat.

„România este şi va rămâne o ţară pro-europeană şi a dovedit în nenumărate rânduri că este un stat membru loial şi implicat, care crede în valorile Uniunii Europene, pe care le apără şi le respectă. Am fost şi suntem deschişi permanent cooperării strânse şi deschise cu forurile UE şi consider că toate statele membre trebuie să beneficieze de tratament egal. De aceea, este greu de înţeles şi este de neacceptat introducerea unor condiţionalităţi pentru România, sub pretextul afectării progreselor în justiţie, în condiţiile în care MCV a dovedit că şi-a ratat obiectivul pentru care a fost creat. Interferenţa in justitie pe baza protocoalelor, intruziunea în viaţa privată, falsificarea de probe, presiunea organelor de anchetă asupra martorilor pentru a obţine mărturii convenabile acuzării sunt realităţi ale modului în care a fost înţeleasă din pacate funcţionarea justiţiei în România, toate ignorate total în rapoartele MCV din ultimii ani”, a scris marţi, pe Facebook, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Acesta menţionează că România este un stat european dar nu poate accepta să fie parte dintr-un joc politic din afara ţării.

„Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţenilor sunt respectate şi nu să reprezinte un tărâm al abuzurilor. România a prezentat argumente solide privind modificările legislative în domeniul justiţiei precum şi clarificări de fiecare dată când a fost nevoie, în baza principiului cooperării loiale între instituţiile UE şi statele membre. Primeşte în schimb „recomandări" să îşi ignore Constituţia şi noi „ţinte de atins" pentru a fi considerat un stat egal cu celelalte state membre, precum şi o rezoluţie în Parlamentul European care propune o justiţie oarbă la abuzuri. Pot înţelege până la un punct interesul unor grupuri politice de a ieşi în evidenţă, având în vedere apropierea alegerilor europarlamentare, însă nu pot accepta atragerea României şi a cetăţenilor săi într-un astfel de joc politic. România este un stat european şi trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi cu toate statele membre ale Uniunii Europene”, a indicat ministrul.

Adoptarea legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA, au generat dubii privind ireversibilitatea progreselor înregistrate de România, anunţă Comisia Europeană, recomandând în MCV suspendarea procedurilor în cazul procurorilor de rang înalt.

De asemenea, Parlamentul European a adoptat, marţi, proiectul de rezoluţie prin care exprimă preocupare privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România. Textul rezoluţiei semnalează îngrijorarea Parlamentului European privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare, avertizând că există riscul subminării independenţei justiţiei şi a acţiunilor anticorupţie.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici