Lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament

Lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament, duminică după-amiază, luni urmând să fie stabilit calendarul audierii miniştrilor în comisiile de specialitate în vederea votului de învestitură.

34 afișări
Imaginea articolului Lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament

Lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse la Parlament (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Premierul desemnat Emil Boc a anunţat, duminică, lista Cabinetului propus, care include un post de vicepremier fără portofoliu şi 15 posturi de ministru, printre care Mihai Dumitru (Agricultură), Theodor Baconschi (Externe) şi Daniel Funeriu (Educaţie).

Guvernul pe care premierul desemnat Emil Boc îl propune Parlamentului este format din:

Majoritatea PDL-UDMR-minorităţi-independenţi are 238 de parlamentari, în urma recentelor demisii ale unor senatori şi deputaţi PSD.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, astfel că, pentru asigurarea acestei majorităţi, sunt necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici