Ludovic Orban s-a întâlnit la Bruxelles cu David Maria Sassoli. Subiectele discutate de cei doi

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, după întrevederea cu preşedintele PE, David Maria Sassoli, că în perioada următoare va avea loc intensificarea dialogului la nivel european, iar autorităţile de la Bucureşti se vor implica mult mai activ în procesul decizional european.

787 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban s-a întâlnit la Bruxelles cu David Maria Sassoli. Subiectele discutate de cei doi

Sursă foto: Profimedia

 Premierul Ludovic Orban a discutat, miercuri, cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, despre obiectivele UE, majorarea bugetului şi schimbările climatice. Preşedintele PE i-a transmis premierului român că aderarea României la Schengen este un aspect important la nivel european.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a avut astăzi, la Bruxelles, o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli. Discuţiile au prilejuit un schimb de opinii substanţial privind principalele teme de pe agenda europeană, precum: negocierile pentru viitorul buget al Uniunii şi schimbările climatice/Pactul Ecologic European. Prim-ministrul român a reafirmat angajamentul ferm şi clar al României de a acţiona, în continuare, ca un partener loial şi profund ataşat proiectului european, precum şi interesul Guvernului României de a avea un dialog deschis, direct şi substanţial cu toate instituţiile europene. De asemenea, a exprimat interesul României de a avea un rol activ şi determinant în procesele decizionale de la Bruxelles, în contextul în care, atât ca stat membru, cât şi pe durata Preşedinţiei Consiliului UE, România a demonstrat că poate contribui cu soluţii constructive pentru avansarea agendei europene”, transmite Guvernul, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Premierul a reiterat importanţa obiectivului României de aderare la Spaţiul Schengen, obiectiv susţinut cu hotărâre de Parlamentul European, iar Sassoli a susţinut că aderarea României este în beneficiul întregii Uniuni.

Totodată, cei doi şi-au exprimat identitatea de viziune cu privire la susţinerea politicii de extindere a Uniunii Europene, considerând că o decizie rapidă trebuie luată în cazul deschiderii negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord.

Un alt subiect a fost cadrul financiar multianual, prim-ministrul Ludovic Orban a solicitat susţinerea Parlamentului European pentru un buget ambiţios al Uniunii şi sprijinul pentru politicile tradiţionale, adică Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, cu impact direct asupra cetăţenilor şi a realizării obiectivului de convergenţă la nivel UE.

Un punct important atins a fost Pactul Ecologic European, premierul a evidenţiat importanţa asigurării unei tranziţii juste şi echitabile, atât la nivel european, cât şi la nivelul fiecărui stat membru al UE. Din perspectiva României, este necesar ca noile propuneri să fie însoţite de mecanisme şi instrumente adecvate de sprijin pentru statele membre, mai ales pentru cele mai expuse, mai menţionează sursa citată.

„Premierul Ludovic Orban a salutat rezoluţia adoptată de Parlamentul European în luna decembrie 2019, cu ocazia marcării a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989. La rândul său, preşedintele Sassoli a subliniat că România este un stat fundamental pentru Uniunea Europeană datorită greutăţii sale politice, apartenenţei sale la cultura occidentală şi datorită relevanţei geopolitice. Cei doi consideră că e nevoie de acţiuni comune, concertate, pentru a fructifica avantajele Uniunii Europene şi a găsi soluţii la problemele curente pentru o Europă mai puternică, mai unită, mai sigură şi mai aproape de cetăţenii săi”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici