Macovei: Începem înfiinţarea unei asociaţii care va susţine introducerea votului electronic

Fostul candidat la Preşedinţie Monica Macovei a anunţat că de luni va începe procedurile privind înfiinţarea unei asociaţii bazate pe principiile din campania electorală, primul scop fiind introducerea votului electronic sau prin corespondenţă.

263 afișări
Imaginea articolului Macovei: Începem înfiinţarea unei asociaţii care va susţine introducerea votului electronic

Macovei: Începem înfiinţarea unei asociaţii care va susţine introducerea votului electronic

Monica Macovei a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, că asociaţia va avea un Consiliu Director, "un board al înţelepţilor", cu un director executiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am constatat că media de vârstă a celor care m-au votat a fost între 18-35 de ani şi pentru ei am decis să facem o asociaţie bazată pe principiile din campanie, prin care să arătăm că se poate împotriva acestei clase politice să se facă politică dreaptă, pentru o Românie de nota 10, unde oamenii talentaţi sunt pe primul loc şi iau decizii. Vom face asociaţia împreună cu cei 500.000 de oameni care m-au votat. Demarăm de luni procedurile pentru înfiinţarea asociaţiei care într-o lună de zile va fi înscrisă la tribunal. Va fi asociaţie ca formă de organizare, cu un Consiliu Director, un board al înţelepţilor, cu un director executiv. Primul scop va fi de acţiune cetăţenească, scriem şi un proiect de lege pentru votul electronic sau prin corespondenţă", a spus Macovei.

Potrivit acesteia, obiectivele asociaţiei sunt respectarea libertăţii, a drepturilor omului, transparenţă în guvernare şi folosirea banului public, de educare, de democraţie participativă, apărarea democraţiei, a dreptăţii şi justiţiei în România.

"Avem ca ţintă şi un partid politic, dar asociaţia va rămâne. Nu este modelul Mişcarea Populară, pentru că începem de jos în sus, de la oameni. Vom avea o democraţie internă în partid şi asociaţie, şi maximă transparenţă", a subliniat Monica Macovei, refuzând să spună care va fi numele viitoarei asociaţii sau al viitorului partid.

Aceasta a estimat că înfiinţarea noului partid va dura cam un an, urmând să participe la alegerile locale şi parlamentare din 2016.

Potrivit rezultatelor finale anunţate de BEC, Monica Macovei a obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale 421.648 voturi (4,44%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici