MAE salută restabilirea relaţiilor diplomatice SUA-Cuba

Ministerul de Externe salută "decizia istorică" a Statelor Unite ale Americii şi Republicii Cuba de a restabili efectiv, începând de la 20 iulie, relaţiile diplomatice, întrerupte în urmă cu mai bine de 50 de ani, prin redeschiderea, la Washington şi Havana, a celor două ambasade.

124 afișări
Imaginea articolului MAE salută restabilirea relaţiilor diplomatice SUA-Cuba

MAE salută restabilirea relaţiile diplomatice SUA-Cuba (Foto: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

"Această hotărâre comună reprezintă un punct de referinţă esenţial pe calea normalizării depline a relaţiilor dintre cele două ţări", menţionează MAE, într-un comunicat.

Ministerul de Externe precizează că, împreună cu Uniunea Europeană, România apreciază în mod deosebit intrarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba într-o nouă etapă a negocierilor, care vizează ridicarea embargoului şi a restricţiilor privind libera circulaţie a cetăţenilor, mărfurilor şi informaţiilor între cele două ţări.

"MAE consideră că numai prin dialog şi prin abordarea deschisă a tuturor problemelor de interes de pe agenda bilaterală se va putea construi un climat de încredere şi de comunicare liberă, democratică şi eficientă între cele două părţi", se mai arată în comunicat.

"România urmăreşte cu atenţie evoluţiile din Republica Cuba şi îşi manifestă deplinul interes şi disponibilitatea de a contribui, pe măsura posibilităţilor sale, la progresul societăţii cubaneze", menţionează MAE.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici