Maior despre o candidatură la prezidenţiale: Ca director al SRI, nu răspund la această întrebare

Directorul SRI, George Maior, a declarat, joi, întrebat într-o emisiune televizată dacă s-a gândit la o candidatură la preşedinţie, că în această calitate de director al serviciului nu va răspunde niciodată la această întrebare şi că va vorbi despre planurile de viitor după terminarea mandatului.

850 afișări
Imaginea articolului Maior despre o candidatură la prezidenţiale: Ca director al SRI, nu răspund la această întrebare

George Maior (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax Foto)

Directorul SRI a arătat că, în fruntea acestui serviciu, a încercat să ducă mai departe un program de reformare şi transformare a SRI, dedicându-se în întregime acestei activităţi.

El a a afirmat, la emisiunea difuzată de B1 Tv şi evz.ro, că sunt două proiecte, unul finalizat deja în 2010, iar celălalt care are ca termen 2015, de adaptare a Serviciului la o lume cât mai complexă din punctul de vedere al riscurilor la adresa securităţii.

"Energia, munca au fost dedicate acestei funcţii", a precizat George Maior.

Întrebat dacă s-a gândit la o candidatură la preşedinţie, Maior a spus că "nu este cazul" ca într-un interviu cu directorul SRI să răspundă la această întrebare.

"Nu am făcut-o niciodată şi nu o voi face niciodată în calitate de director al SRI. Oamenii pot să vorbească, nimeni nu îi opreşte. În această calitate, eu nu răspund la această întrebare. Nu este contextul pentru această discuţie, având în vedere calitatea mea de director al SRI", a spus George Maior.

Întrebat când va putea răspunde la această întrebare, Maior a răspuns: "Când nu voi mai fi directorul SRI", el adăugând că atunci va răspunde şi la alte întrebări legate de rămânerea sa în politică, în viaţa academică sau dacă rămâne într-un loc în care să transmită mai departe mesajul despre stat şi societate pe care a încercat să îl promoveze de-a lungul timpului.

Solicitat să precizeze cât timp crede că ar mai putea rămâne în fruntea Serviciului Român de Informaţii, George Maior a menţionat că doreşte să îşi îndeplinească acele proiecte pe care le-a început şi a precizat că nu vrea să dea termene.

"În această poziţie poţi să pleci foarte repede, dacă se întâmplă o catastrofă, cu siguranţă, sau poţi să stai foarte mult, dacă gestionezi bine o situaţie de securitate naţională", a spus George Maior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici