Maior: Nu a existat o scurgere de informaţii de la SRI către mediul politic

Directorul SRI, George Maior, a declarat, marţi, după audierile de la Parlament, că nu a existat o scurgere de informaţii de la SRI către mediul politic şi că dacă un ofiţer al Serviciului ar transmite ilegal informaţii, acesta ar fi imediat sancţionat prin sesizarea Parchetului General.

28 afișări
Imaginea articolului Maior: Nu a existat o scurgere de informaţii de la SRI către mediul politic

Maior: Nu a existat o scurgere de informaţii de la SRI către mediul politic

El a ţinut să sublinieze că SRI este o instituţie care "nu poate fi parcelată politic" în funcţie de discursul şi interesele unora şi altora.

"Suntem o instituţie pivot a statului, o instituţie care apără securitatea naţională şi ea nu poate fi parcelată politic în funcţie de discursul şi interesele unora şi altora", a precizat George Maior după ce a fost audiat de Comisia parlamentară de supraveghere a activităţii SRI.

George Maior a fost întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţiile recente ale lui Marian Vanghelie, care susţinea că primeşte date de la SRI sau că unele informaţii provin de la acest serviciu.

"În calitatea mea de director al Serviciului de Informaţii al României, fosta mea calitate politică nu mai are nicio valoare din punct de vedere legal. Eu sunt pe această poziţie un funcţionar al statului, independent şi neutru şi voi acţiona până la finalul mandatului meu în această calitate. Referitor la ceea ce eu consider şi am considerat că până la urmă constituie o intensificare a unei retorici politice care are în centrul său diverse comentarii legate de activitatea serviciilor, eu nu cred că ea este benefică pentru felul în care serviciul în mod legitim îşi desfăşoară activitatea pe terenul securităţii naţionale", a spus Maior.

El a susţinut că SRI acţionează independent, neutru şi nu transmite informaţii decât prin sistemul legal către preşedinte, Guvern sau alte instituţii abilitate.

"Dacă un ofiţer al Serviciului ar proceda la o transmitere de informaţii fără ca acest lucru să se înscrie în acest sistem legal care există, el ar fi imediat sancţionat din punct de vedere penal prin transmiterea acestei situaţii la Parchetul General. Dacă cineva are cunoştinţă de asemenea lucruri, poate să facă acest lucru.", a afirmat George Maior.

El a spus că SRI are capacitatea de a arăta dacă există o scurgere de informaţie sau o situaţie mai precară către mediul politic.

"Noi avem capacitatea şi contrainformativă şi întreg sistemul de arhitectură internă al serviciului poate oricând arăta dacă există o scurgere de informaţie sau o situaţie mai precară din acest punct de vedere către mediul politic. Nu a existat aşa ceva şi din acest punct de vedere fac un apel la oamenii politici, indiferent de coloratura lor, să încerce să judece aceste lucruri cu mai multă inteligenţă şi responsabilitate pentru că este şi în beneficiul lor şi în beneficiul serviciului şi al securităţii naţionale dacă ar proceda aşa. Suntem o instituţie pivot a statului, o instituţie care apără securitatea naţională şi ea nu poate fi parcelată politic în funcţie de discursul şi interesele unora şi altora", a adăugat directorul SRI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici