Marian Sârbu: Anticipatele nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, luni, că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România şi că o eventuală grevă parlamentară a deputaţilor şi senatorilor USL nu ar încuraja dialogul politic.

170 afișări
Imaginea articolului Marian Sârbu: Anticipatele nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România

Marian Sârbu: Anticipatele nu reprezintă o soluţie politică necesară pentru România (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Nu credem în continuare că aceasta ar fi o soluţie politică necesară în acest moment pentru România", a declarat Marian Sârbu, referindu-se la solicitarea opoziţiei de organizare a alegerilor anticipate.

El a fost întrebat şi despre o eventuală grevă parlamentară a deputaţilor şi senatorilor USL.

"Şi eu am participat la greve parlamentare, am şi coordonat, când eram în mişcarea sindicală, greve propriu-zise. Greva face parte din dreptul constituţional al fiecărui cetăţean. Ceea ce mie mi se pare oarecum deplasat este lipsa de interes al celor care ar dori să facă un astfel de demers faţă de ideea de continuitate a instituţiilor statului român. Să fii parlamentar şi să spui nu-mi exercit un atribut conferit prin alegeri, dar, în acelaşi timp, rămân în Parlament este o uşoară contradicţie. Nu cred că aceasta e o soluţie care să încurajeze dialogul politic. După opinia mea, Guvernul nu a fost mare meşter în ceea ce priveşte dialogul social, dar de lipsa de dialog politic e de vină şi opoziţia, pentru că mai tot timpul nu a acceptat niciun fel de conciliere, niciun fel de soluţie care să convină ambelor părţi", a afirmat preşedintele UNPR.

El a mai spus că USL a propus întotdeauna soluţii radicale, dând ca exemplu solicitarea de organizare a alegerilor anticipate.

"Ori anticipate, ori nimic. Acesta nu e dialog politic. Sigur, e o decizie care poate fi luată din punct de vedere politic, dar, din experienţa pe care o am în Parlament, astfel de decizii nu aduc nimic constructiv şi nu aduc bani în plus salariaţilor de la stat sau pensionarilor", a opinat liderul UNPR.

De asemenea, el a mai spus că, dacă printr-o remaniere se pot nominaliza oameni care, din punct de vedere al competenţei, pot aduce un plus nu numai de imagine, ci şi al actului de guvernare, atunci este de acord.

"Ne-am exprimat opinia că hotărârile care să ducă la schimbări radicale nu sunt dezirabile. Când s-au făcut schimbări doar de dragul politicii, actul de guvernare a avut de suferit. Dacă se pot găsi oameni adecvaţi în ministere, este foarte bine. Am în mintea mea astfel de ministere, dar nu pot să le spun", a conchis Sârbu.

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că "nu se pune problema alegerilor anticipate" şi că niciuna dintre formaţiunile care fac parte din coaliţie nu doreşte acest lucru.

"Nu se pune problema alegerilor anticipate. Nimeni nu doreşte acest lucru, niciuna din formaţiunile care fac parte din coaliţie", a declarat Frunzăverde, răspunzând întrebărilor ziariştilor pe această temă.

El a făcut această declaraţie înaintea şedinţei BPN al PDL.

UDMR va analiza săptămâna viitoare, în cadrul forurilor de decizie, oportunitatea declanşării alegerilor parlamentare anticipate, procedură care ar mai "linişti vocea străzii" şi ar asigura un consens cu opoziţia, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely.

Borbely a arătat că, având în vedere situaţia socio-politică actuală şi luând în considerare decizia Curţii Constituţionale, este necesar ca oportunitatea alegerilor parlamentare anticipate să fie supusă unei analize foarte serioase.

"Nu ne temem de alegerile anticipate, sunt convins în capacitatea de organizare a UDMR în acest sens. În ultima perioadă, în cadrul Uniunii s-au formulat opinii pro şi contra pe acest subiect, dar între timp s-a schimbat situaţia. În opinia mea, s-ar mai linişti vocea străzii, în acelaşi timp am ajunge la un consens şi cu opoziţia, reprezentanţii lor fiind cei care au lansat ideea alegerilor anticipate. Iar dacă vorbim cu toţii aceaşi limbă, nu rămâne decât să dăm drumul şi să organizăm alegeri parlamentare", a spus, pentru MEDIAFAX, ministrul Borbely.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut că declaraţia lui Borbely Laszlo despre alegerile anticipate a fost personală, şi nu făcută în numele Uniunii, o eventuală decizie privind alegerile anticipate urmând să fie luată de UDMR numai după discuţii în cadrul coaliţiei.

Kelemen a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că indiferent dacă alegerile vor fi la termen sau, eventual, se va ajunge împreună cu partenerii din coaliţie la o altă concluzie, "actualul Guvern şi actuala formulă guvernamentală trebuie să gestioneze treburile ţării până la alegeri, indiferent dacă vor fi în noiembrie sau la o altă dată în 2012".

Comasarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale cu cele parlamentare este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională, admiţând astfel sesizarea USL.

USL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentanţii Uniunii menţionând că cer CC "o atitudine de respect faţă de lege şi democraţie".

Prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde a declarat atunci că decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor "determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică a lunii iunie", iar parlamentarele vor fi "la timp".

În schimb, fostul preşedinte al UDMR, viepremierul Marko Bela, a arătat că alegerile locale trebuie organizate în termenul prevăzut iniţial, dacă motivaţia deciziei Curţii Constituţionale se referă la data acestor alegeri, urmând ca partidele să se consulte pentru a stabili data alegerilor parlamentare, respectiv pentru luna noiembrie sau mai devreme.

Înainte de decizia Curţii Constituţionale, liderii coaliţiei au avut o şedinţă în care au concluzionat că nu pot fi de acord cu organizarea alegerilor anticipate, pe considerentul că o astfel de procedură, dacă ar fi iniţiată, nu ar putea fi încheiată decât în luna septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici