Marian Sârbu: Nu este corect ca miniştrii să nu iasă şi să explice de ce Guvernul ia anumite măsuri

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, consideră că Ministerul Muncii are o "problemă de gestiune generală" a resurselor materiale şi umane şi că Guvernul, în ansamblul său, are "o problemă" în ceea ce priveşte explicarea măsurilor pe care le ia şi comunicarea cu cetăţenii.

18 afișări
Imaginea articolului Marian Sârbu: Nu este corect ca miniştrii să nu iasă şi să explice de ce Guvernul ia anumite măsuri

Marian Sârbu: Nu este corect ca miniştrii să nu iasă şi să explice de ce Guvernul ia anumite măsuri (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Prezent, marţi seară, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa judeţeană a UNPR Prahova, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a afirmat că, în opinia sa, Ministerul Muncii are "o problemă de gestiune generală" atât a resurselor materiale, cât şi a resurselor umane.

"Orice om, atunci când intră în minister, trebuie să-şi propună să gestioneze foarte bine toate resursele pe care le are la dispoziţie: şi cele materiale, şi cele umane. Cred că există loc pentru o gestionare mai bună a acestor resurse" a afirmat Marian Sârbu, întrebat fiind ce măsuri ar lua dacă ar fi în această perioadă ministru al Muncii.

Preşedintele UNPR a spus că Guvernul, în ansamblul său, are o problemă legată de "explicarea măsurilor pe care le ia".

"Nu este o decizie corectă ca miniştrii să nu iasă şi să explice, chiar şi la posturile de televiziune mai puţin prietenoase, ca să spunem aşa. Trebuie să-ţi asumi riscul de a fi uneori antipatic moderatorului şi de a explica de ce Guvernul ia măsurile pe care le ia", a afirmat Marian Sârbu.

Acesta a mai spus că Guvernul are "o problemă de comunicare cu toţi cetăţenii, nu numai cu moderatorii".

Întrebat ce crede că a generat această problemă de comunicare a Guvernului, Marian Sârbu a spus că poate fi vorba despre "o anumită lipsă de vocaţie în ceea ce priveşte comunicarea, dar şi de atitudinea destul de refractară a opoziţiei şi a celor care retransmit mesajele trimise de Guvern".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici