Marius Nicoară, candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca

Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară, este candidatul oficial al partidului pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu.

63 afișări
Imaginea articolului Marius Nicoară, candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca

Marius Nicoară, candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

"Miza este importantă pentru clujeni şi pentru noi. Cred că pentru Marius Nicoară este un moment de responsabilitate şi va avea onoarea să candideze în faţa cetăţenilor Clujului", a declarat Tăriceanu.

Acesta a adăugat că municipiul Cluj-Napoca are nevoie de "un om cu viziune şi pricepere".

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a participat, marţi dimineaţă, la şedinţele locale ale organizaţiei PNL Cluj, în care liberalii au decis candidatul pentru Primăria Cluj-Napoca.

Conform deputatului Horia Uioreanu, candidatura va fi transmisă lunea viitoare Biroului Politic Central, spre validare.

Săptămâna trecută, preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, declara la finalul şedinţei Biroului Politic Judeţean, că, în urma sondajului făcut în municipiul Cluj-Napoca, a reieşit că viitorul deputatul Horea Uioreanu şi consilierul local Steluţa Cătăniciu.

Campania electorală pentru alegerea unui nou primar la Cluj-Napoca va dura 15 zile şi va începe în 31 ianuarie, urmând să se încheie în 14 februarie, la ora 7.00.

Alegerile se vor desfăşura duminică, 15 februarie, între orele 7.00-21.00.

În cazul în care niciun candidat nu va obţine 50 la sută plus unu din voturi, va fi organizat un al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi clasaţi, în 22 februarie.

Până acum, în afară de PNL, şi-au anunţat, oficial candidaturile la Primăria Cluj-Napoca, la alegerile parţiale programate pentru 15 februarie, Sorin Apostu (PDL), Gheorghe Oros (Partidul Alianţei Socialiste), Călin Oancea (PNŢCD) şi pictorul Gheorghe Aştileanu (PNG-CD). Şi-a mai exprimat intenţia de a candida, ca independent, Grigore Pop, liderul sindicatului Cartel Alfa Cluj.

Citeşte şi:

Pictorul Gheorghe Aştileanu, candidatul PNG-CD pentru Primăria Cluj-Napoca

Funar, candidatul PRM la Primăria Cluj Napoca

Premierul Emil Boc a demisionat din funcţia de primar

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici