Marko: Aşteptăm motivarea CC să vedem dacă ne mai gândim la angajarea răspunderii pe Legea Educaţiei

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, luni, după întâlnirea cu grupurile parlamentare, că Uniunea aşteaptă motivarea CC pentru a vedea dacă există posibilitatea de a se mai gândi la angajarea răspunderii pe Legea educaţiei sau la alte modalităţi de adoptare a acesteia.

17 afișări
Imaginea articolului Marko: Aşteptăm motivarea CC să vedem dacă ne mai gândim la angajarea răspunderii pe Legea Educaţiei

Marko: Aşteptăm motivarea CC să vedem dacă ne mai gândim la angajarea răspunderii pe Legea Educaţiei (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

"În acest moment, aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale să vedem dacă ne dă posibilitatea să ne mai gândim la angajarea răspunderii sau trebuie să găsim alte modalităţi de adoptare a legii. După ce vom avea această motivare şi o vom analiza, vom putea decide cum mergem mai departe. Dar, repet, fără o lege, o nouă lege a educaţiei nu putem merge mai departe", a spus Marko Bela după întâlnirea cu parlamentarii Uniunii.

El a precizat că grupurile parlamentare au analizat, în detaliu, situaţia creată în urma blocării adoptării Legii educaţiei, el subliniind că poziţia parlamentarilor maghiari coincide cu ceea ce a declarat şi după Consiliul Permanent al UDMR, şi anume că UDMR şi-a asumat răspunderea guvernării pe baza unui program comun, în care au fost incluse deziderate ale Uniunii.

"Pe de o parte ne-am asumat o contribuţie la rezolvarea problemelor legate de criza economică, pe de altă parte am preconizat continuarea unei reforme generale a societăţii româneşti în privinţa educaţiei, descentralizarea, reforma reţelei şcolare şi am preconizat lărgirea drepturillor minorităţilor. Putem continua drumul cu partenerii de coaliţie dacă mai departe vom avea garanţii că aceste deziderate vor fi îndeplinite, întrucât nu sunt numai ale noastre", a spus Marko Bela.

Solicitat să comenteze acuzaţiile aduse de opoziţie, conform cărora Uniunea ar cere, în schimbul neadoptării Legii educaţiei, mai mulţi bani de la buget pentru judeţele unde predomină maghiarii, Marko Bela a apreciat că în acest moment nu poate fi împărţită decât sărăcia.

"Legea educaţiei nu este o monedă de schimb. O astfel de acuzaţie demonstrează un anumit mod de gândire sau o anumită mentalitate şi anume că cei care guvernează pentru bani. Nu. Noi guvernăm pentru realizarea unor deziderate de reformă, nicidecum pentru un buget mai larg. Bugetul este important, dar în acest moment cred că putem împărţi numai sărăcia", a mai spus Marko Bela.

Consiliul Permanent al UDMR s-a întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, pentru a analiza situaţia creată în urma deciziei Curţii Constituţionale privind asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei.

Marko Bela a declarat, după şedinţa Consiliului Permanent, că Uniunea aşteaptă de la PDL, în următoarele zile, soluţii pentru deblocarea situaţiei şi pentru adoptarea Legii educaţiei, menţionând că dacă legea nu va fi deblocată Uniunea nu va putea merge "mai departe".

Conducerea PDL a decis, luni, să-i dea preşedintelui Comisiei de învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, un mandat de două săptămâni pentru adoptarea Legii educaţiei, în cazul în care motivarea deciziei CC nu va da posibilitatea asumării din nou a răspunderii pe acest act normativ.

"Domnul Hărdău are un mandat extrem de important. În situaţia în care motivaţia Curţii Constituţionale nu ne va permite să ne asumăm din nou răspunderea pe Legea educaţiei, domnul Hărdău are mandat ca în două săptămâni să treacă legea prin Senat. La cum îl cunosc, cred că se va ocupa şi va duce la îndeplinire acest mandat", a declarat vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu, după şedinţa BPN al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici