Marko: Avem nevoie de solidaritatea coaliţiei şi de decizii politice cât mai clare şi mai ferme

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a cerut, marţi, după consultările cu preşedintele Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni, solidaritate din partea coaliţiei de guvernare, afirmând că liderii acestei formaţiuni nu sunt mulţumiţi de votul necorelat din Parlament.

78 afișări
Imaginea articolului Marko: Avem nevoie de solidaritatea coaliţiei şi de decizii politice cât mai clare şi mai ferme

Marko: Avem nevoie de solidaritatea coaliţiei şi de decizii politice cât mai clare şi mai ferme (Imagine:M ihai Barbu/Mediafax Foto)

"Domnul preşedinte ne-a informat în legătură cu deciziile şi cu un anumit mesaj venit din Bruxelles, din partea Consiliului European. În acelaşi timp, am discutat despre dialogul cu FMI. Suntem de acord că în acest moment avem câteva urgenţe şi câteva priorităţi absolut comune. Mă refer la priorităţile legislative, la Legea salarizării - după părerea mea în câteva zile ar trebui să convenim în legătură cu conţinutul exact al legii salarizării, fiindcă este o primă urgenţă", a declarat Marko Bela.

El a adăugat că trebuie definitivat şi bugetul pentru anul 2011 şi modificarea legii pensiilor.

"După părerea noastră trebuie modificată acea dispoziţie solicitată de preşedinte. Aş afirma că, în acest moment, nu avem divergenţe în cadrul coaliţiei în privinţa acestor priorităţi. În schimb, avem nevoie de o solidaritate politică cât mai mare. Din acest punct de vedere, noi, cei din UDMR, nu suntem mulţumiţi cu ceea ce s-a întâmplat zilele, săptămânile trecute în Parlament - votul necorelat şi, din acest punct de vedere, pentru perioada următoare, luând în considerare priorităţile, actele legislative foarte importante, avem nevoie de o foarte mare solidaritate a coaliţiei şi de decizii politice cât mai clare şi cât mai ferme", a mai spus liderul UDMR.

De asemenea, el a apreciat dialogul cu FMI ca având un rezultat foarte important cu un impact pozitiv, respectiv faptul că investiţiile vor putea fi făcute din primul trimestru.

"Această înţelegere este foarte importantă, fiindcă numai cu restricţii nu putem rezolva criza economică. Avem nevoie de posibilitatea investiţiilor, creării de noi locuri de muncă", a mai spus preşedintele UDMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici