Martor în Gala Bute: Au fost motive să credem că parteneriatul Federaţia Română de Box şi firma lui Obreja e o neregulă

Unul dintre martorii audiaţi în dosarul ”Gala Bute” a declarat în faţa judecătorilor că evenimentul sportiv trebuia să fie organizat de Federaţia Română de Box (FRB) şi că existau suficiente motive ca parteneriatul dintre FRB şi firma lui Obreja să fie "o neregulă".

1423 afișări
Imaginea articolului Martor în Gala Bute: Au fost motive să credem că parteneriatul Federaţia Română de Box şi firma lui Obreja e o neregulă

Martor în Gala Bute: Au fost motive să credem că parteneriatul FRB-firma lui Obreja e o neregulă (Imagine: Dragoş Savu / Mediafax Foto)

Luni a avut loc un nou termen în dosarul Gala Bute, în care sunt judecaţi, între alţii, Elena Udrea, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton.

La acest termen a fost audiat, între alţii, Laurenţiu Friptu, directoral Autorităţii de Management al Programului Operaţional Regional în perioada 2006 – 2012, care a declarat în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) că evenimentul sportiv din anul 2011 trebuia să fie organizat de
către FRB şi că parteneriatul dintre FRB şi firma lui Rudel Obreja, SC Europlus Computers SRL, a fost considerat la acea vreme o neregulă.

"S-a depus o cerere de finanţare, cuprinzând mai multe activităţi de promovare. În speţă cererea de finanţare se referea la promovarea României în plan internaţional. (...) Cererea a prevăzut mai multe activităţi de promovare a turismului, între care şi activităţi de promoare în cadrul galei de box. (...) Decizia de finanţare a fost modificată. Modificările au vizat fie schimbarea titulaturii beneficiarului, fie modificări cu privre la calendarul activităţilor. (...) Organizarea evenimentului trebuia să fie făcută de către FRB. Ulterior am aflat că a fost un parteneriat între FRB şi o firmă privată. Am aflat asta în baza raportului DLAF. Procedura de verificare şi autorizare a cheltuielilor prevede verificarea procedurilor de achiziţie publică şi concordanţa între benficiarul prevăzut în cereea de finanţare şi cel care este efectiv beneficiar al sumelor. Existau suficiente motive să considerăm această situaţie o neregulă, faptul că exista acest parteneriat între FRB şi Europlus, care nu exista în cererea de finanţare", a declarat Laurenţiu Friptu.

Un alt martor audiat luni, Bogdan Răileanu, care a ocupat funcţia de director general al Direcţiei Generale de Achiziţii Publice în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2009 – 2012, a declarat că Rudel Obreja le-a spus reprezentanţilor Ministerului că doreşte să le vândă pachetul de publicitate cu patru milioane de euro, fără a preciza ce promovează şi că relaţiile dintre angajaţii Ministerului şi Rudel Obreja erau tensionate.

"Atribuţiile mele în legătură cu contractul din 24 iunie 2011 au început din momentul în care am avizat referatul de necesitate şi până la semnarea contractului şi publicarea anunţului de atribuire în SEAP. Anterior semnării referatului am participat la şedinţe la care se dezbăteau propuneri venite din partea directorilor direcţiilor de specialitate. În cazul de faţă veneau de la Direcţia Generală Turistică. (...) Propunerile vizau mai multe evenimente legate de promovare, nu doar Gala Bute. Cred că la una din şedinţe a participat şi Rudel Obreja. Acesta spunea că vrea să vândă pachetul de publicitate către MDRT cu 4 milioane de euro, fără să detalieze ce se promovează, eventual publicitate pe TV şi panouri etc. Poziţia MDRT a fost fermă, atâta vreme cât nu ne poate furniza o împărţire pe categorii de publicitate cu împărţirea pe cheltuieli, renunţăm la proiectul de promovare a României. I s-a sugerat să apeleze la o societate specializată în astfel de servicii. Menţin declaraţia de la urmărirea penală, Rudel Obreja nu a fost receptiv, spunând că este suficientă alăturarea imaginii României cu a campionului Lucian Bute. La momentul respectiv, Rudel Obreja spunea că are un pachet de promovare aşa că nu
trebuie să detalieze fiecare categorie de publicitate. Îmi aduc aminte de o singură şedinţă la carea fost prezent Rudel Obreja 10-15 minute. După ce am avizat, Elena Lupu a întocmit o notă justificativă, fiindu-mi înaintat şi referatul de oportunitate. S-a stabilit valoarea estimată şi criteriile de calificare şi alegerea procedurii. Am solictat Direcţiei Turistice pentru întocmirea notei justificative privind alegerea procedurii să ne confirme dacă exista exclusivitate pentru eveniment pentru vânzarea pachetului de publicitate. Am primit o copie a unei adrese în care se menţiona de către FRB că există o societate care deţine exclusivitate asupra vânzării pachetului de promovare şi publiciate în cadrul galei. La acel moment,acest aspect era suficient pentru alegerea procedurii, urmând ca pentru procedura efectivă să aducă documentele în original. Numele societăţii care avea exclusivitate era menţionat în adresa FRB. (...) S-a verificat dacă societatea avea în obiectul de activitate prestarea de servicii de publicitate.Am verificat documentele după care de la Turism au verificat conformitatea ofertei cu fişa tehnică. A urmat negocierea contractului, care a fost destul de dură, de la 2,3 milioane de euro fără TVA până la 1,9 milioane de euro fără TVA. Discuţiile au fost destul de aprinse. Am mai oferit drepturi TV în valoare de 100 de mii de euro şi încă nişte avantaje, dar nu îmi amintesc ce. (...) Cred că secretarul general Nastasia Gheorghe a aprobat toată documentaţia legată de încheierea contractului în calitate de ordonator principal de credite. Din discuţiile cu angajaţii din MDRT, aceştia se plângeau că Rudel Obreja nu comunică. Atâta vreme cât FRB a atribuit dreptul exclusiv de organizare şi vânzarea pachetelor de promovare şi publicitate către o societate, consider că erau întrunite condiţiile pentru încheierea contractului. (...) Menţin declaraţiile de la urmărirea penală, când am spus că Rudel Obreja a declarat la şedinţă că drepturile de exclusivitate sunt pentru o societate din Canada", a declarat Bogdan Răileanu.

La termenul de luni au fost audiaţi patru martori: Ingrid Luciana Mocanu, directoral Direcţiei de Avizare Acte Normative, Carmen Moraru, director adjunct al Direcţiei Generale de Coordonare a Activităţii în Teritoriu, Gabriel Laurenţiu Friptu, directorul Autorităţii de Management al Programului Operaţional Regional în perioada 2006 – 2012 şi Ionuţ Bogdan Răileanu, director general la Direcţia Generală de Achiziţii Publice (2009 – 2012).

Totodată, avocatul Elenei Udrea şi cel al lui Rudel Obreja au formulat cereri de revocare a măsurii controlului judiciar pentru cei doi inculpaţi,pentru care instanţa a rămas în pronunţare.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 18 ianuarie 2017, când vor fi audiaţi martorii Inocenţiu Voinea, Elena Bostănescu, Dorin Cocoş, Iurie Ceban şi Gabriela Sucioaia.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi
minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroag.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici