Meleşcanu: Trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţii de vot pentru diaspora

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut vota duminică şi a declarat că trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţiile ca românii să-şi exercite dreptul de vot oriunde s-ar afla în străinătate.

310 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: Trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţii de vot pentru diaspora

Meleşcanu: Trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţii de vot pentru diaspora (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră pentru spiritul civic remarcabil de care au dat dovadă românii care s-au prezentat în număr mare la vot şi care, în pofida unor împrejurări pe alocuri nefavorabile, şi-au exercitat în mod democratic dreptul fundamental de vot", a precizat, luni, într-un comunicat, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.

Şeful diplomaţiei a ţinut să îşi exprime regretul şi să adreseze scuze faţă de acei cetăţeni români care, "datorită unor constrângeri ce nu au depins decât într-o anumită măsură de Ministerul Afacerilor Externe, nu au putut să îşi exercite dreptul de vot". "Nemulţumirile şi insatisfacţia lor nu au trecut neobservate", a subliniat Meleşcanu.

Ministrul de Externe a precizat că trebuie trase anumite concluzii după votul de duminică din diaspora.

"Evoluţia societăţii româneşti şi dinamica prezenţei românilor în afara graniţelor a depăşit cu mult cadrul legislativ actual referitor la organizarea alegerilor. Apreciez că devine necesară o analiză aprofundată la nivelul instituţiilor statului, inclusiv la nivelul Ministerului Afacerilor Externe cu privire la cauzele care au determinat disfuncţionalităţi în procesul de votare în străinătate în vederea identificării acelor soluţii legislative care să corespundă situaţiei actuale şi de perspectivă a electoratului românesc şi asigure, fără sincope, condiţiile pentru ca românii să îşi poată exercita dreptul de vot în condiţii de normalitate oriunde s-ar afla pe glob", a afirmat Meleşcanu.

Totodată, el a susţinut că Ministerul Afacerilor Externe, în limita competenţelor şi atribuţiilor, "a depus toate eforturile şi a luat toate măsurile care au depins de aceasta pentru a asigura condiţiile în vederea desfăşurării votului în secţiile din străinătate pe un fond de corectitudine, legalitate şi neutralitate".

În pofida numărului record de votanţi în diaspora - 378.811 - la mai multe secţii de vot, printre care Munchen, Torino, Paris sau Londra, numeroşi români nu au putut să voteze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici