Mihai Leu şi-a depus demisia din funcţia de consilier local al municipiului Hunedoara

Fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu (PC) şi-a depus luni demisia din funcţia de consilier local al municipiului Hunedoara, afirmând că după încheierea alianţei USL i s-a spus să voteze proiectele primarului Ovidiu Hada (PNL) care a fost trimis în judecată de DNA.

251 afișări
Imaginea articolului Mihai Leu şi-a depus demisia din funcţia de consilier local al municipiului Hunedoara

Mihai Leu şi-a depus demisia din funcţia de consilier local al municipiului Hunedoara (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

Fostul campion mondial la box profesionist Mihai Leu, membru PC, a declarat, luni corespondentului MEDIAFAX, că şi-a depus la Primăria Hunedoara demisia din funcţia de consilier local al municipiului pentru a nu fi nevoit să voteze proiectele unui primar trimis în judecată de DNA.

"După încheierea alianţei USL mi s-a spus să votez proiectele actualului primar PNL, Ovidiu Hada. Eu am fost până acum unul dintre principalii oponenţi în CL Hunedoara tocmai pentru că mi-am dat seama că sunt probe. El este trimis în judecată de DNA într-un dosar penal care are legătură cu funcţia lui în Primărie. Conştiinţa nu mă lasă să votez dacă eu nu cred în proiectele respective sau dacă modul în care este pusă problema nu mi se pare just", a spus Leu.

El a afirmat că nu va demisiona din PC.

În vârstă de 43 de ani, Mihai Leu a intrat în politică în urmă cu nouă ani, fiind membru al Consiliului Naţional al Partidului Conservator şi s-a aflat pe listele acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare din 2007. Fost pilot de raliu, Mihai Leu a candidat, în iunie 2008, pentru fotoliul de primar al Hunedoarei, însă nu a reuşit să treacă de primul tur de scrutin.

Leu a fost primul campion mondial din boxul profesionist românesc la categoria semimijlocie WBO - 1997. După ce a renunţat la pugilism, Mihai Leu a concurat în Campionatul României de Raliuri pentru piloţi, câştigând titlul de campion naţional în anul 2003.

Primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Marius Hada, şi viceprimarul oraşului Nicolae Robert Dan, ambii liberali, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie pentru încheierea nelegală a unor contracte de achiziţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici