Mihai Răzvan Ungureanu: Pot fi pregătit de candidatură la prezidenţiale în 2014

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat joi că poate fi pregătit pentru candidatura la Preşedinţie în anul 2014, însă despre o eventuală candidatură în acest an va vorbi în 30 iulie, privind la rezultatele referendumului din 29.

1247 afișări
Imaginea articolului Mihai Răzvan Ungureanu: Pot fi pregătit de candidatură la prezidenţiale în 2014

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Întrebat dacă, în ipoteza în care preşedintele Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie, el va candida la alegerile prezidenţiale anticipate din acest an, Ungureanu a răspuns, la Gândul Live, că despre acest lucru va vorbi în 30 iulie.

"Pot fi pregătit pentru candidatură în 2014", a mai spus fostul premier, precizând că îi mai trebuie experienţă politică.

"Sunt foarte conştient de ceea ce poate să însemne prezenţa în mediul public al unui administrator care are experienţă de 12 ani şi în ţară şi în exterior şi peste 20 de ani de profesorat. Nu este uşor să ieşi din bibliotecă şi să treci în stradă", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că "suferă inclusiv structura de personalitate o remodelare".

Ungureanu a menţionat că experienţa politică se acumulează însă prin contact direct, ceea ce şi încearcă să facă şi că din partea sa există disponibilitatea de a deveni "chimic legat" de ceea ce cetăţenii aşteaptă de la el. "Există şi crispări, şi rezerve, toate se reduc încet, încet", a mai spus Ungureanu.

În ceea ce priveşte băile de mulţime, fostul premier a apreciat că nu a avut o problemă până acum, deşi nu i s-a întâmplat des să facă băi de mulţime.

Întrebat dacă, în ipoteza demiterii lui Traian Băsescu, Crin Antonescu îl va avea contracandidat la Preşedinţie, Ungureanu a răspuns: "Nici domnul Crin Antonescu nu şi-a făcut publică până acum vreo intenţie de a candida la Preşedinţie după 30 iulie şi nici eu nu vă spun acest lucru, pentru că ne uităm la rezultatele din 29. Dar pentru 2014, dacă domnul Crin Antonescu se va hotărî să candideze la Preşedinţie atunci, mă va avea adversar foarte serios atunci".

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la gandul.live, că Mihai Răzvan Ungureanu, liderul Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta, poate fi un candidat viabil pentru alegerile din 2014, însă i-ar fi necesară şi susţinerea unui partid de talia PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici