Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD: Inconştienţii de la PNL au comandat deja artificii pentru colivă

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD, afirmă că există un român fericit în urma veto-ului Ungariei şi Poloniei la adoptarea bugetului UE şi a fondurilor de redresare post-pandemie, respectiv Florin Cîţu: „Inconştienţii de la PNL au comandat deja artificii pentru colivă”.

2988 afișări
Imaginea articolului Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD: Inconştienţii de la PNL au comandat deja artificii pentru colivă

Mihai Tudose, vicepreşedinte PSD: Inconştienţii de la PNL au comandat deja artificii pentru colivă

Vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose, acuză Guvernul Orban că se foloseşte de banii europeni pentru a manipula alegerile parlamentare, fără să anunţe proiecte concrete. Fostul premier a atras atenţia că PNL la guvernare încă 4 ani este, de fapt, ”un pericol mortal pentru ţară”, deoarece Executivul ”continuă criminalul proces de îndatorare a ţării”.

„Există un român fericit în urma veto-ului Ungariei şi Poloniei la adoptarea bugetului UE şi a fondurilor de redresare post-pandemie: Florin Cîţu. Ministrul Finanţelor va putea împrumuta cu aceeaşi seninătate inconştientă a celui care ştie că nu el va fi răspunzător să dea banii înapoi. Cu dobânda usturătoare aferentă. În rest, şantajul celor două guverne iliberale la adresa restului UE îi lasă pe liberalii români în fundul gol. Pentru că PNL nu a avut alt argument electoral decât cele 80 de miliarde care vor curge peste România de la Bruxelles. Din vară, de la lansarea cu surle şi trâmbiţe, la o cârciumă, a planului de relansare post-pandemie, preşedintele Iohannis şi PNL bat monedă pe cele 80 de miliarde. Nu e săptămână fără să li se fluture românilor orizontul însorit al banilor europeni”, scrie pe Facebook Mihai Tudose.

El acuză că nu se prezintă, în schimb, nimic concret despre stadiul programelor naţionale pentru accesarea banilor şi, mai ales, nu se vorbeşte despre „chinuita moşire” a adoptării deciziilor europene pentru Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 şi Planul de relansare a economiei UE.

„Am avertizat, în repetate rânduri, în ultimele luni, că Guvernul PNL vinde blana ursului din pădure. Şi că ploaia de bani ce stătea să cadă peste noi există numai în propaganda neîndemânatică a PNL. Am mai spus că nu e definitiv acordul cu forcepsul din iulie din Consiliul European, când egoismul nordic a cedat în faţa realismului german şi aşa-zisele state frugale au acceptat ca UE să se împrumute în nume propriu, în premieră. (...) Între timp, continuă criminalul proces de îndatorare a ţării. Din noiembrie 2019 până în septembrie 2020, în numai 11 luni, PNL a împrumutat 18 miliarde de euro - mai mult decât toată datoria publică acumulată de România în primii 19 ani de la revoluţie, până la criza economică. Rămânerea la Palatul Victoria a Guvernului Orban, în condiţiile blocajului privind banii europeni, reprezintă un pericol mortal pentru ţară! Sunt estimări că, sub presiunea alegerilor organizate peste cadavrele victimelor pandemiei, împrumutul pe ultimele trei luni ale anului se va ridica la alte 8 miliarde de euro. Deja ne împrumutăm la cele mai mari dobânzi din UE. Cu îndatorarea scăpată de sub control, ne îndreptăm spre retrogradarea ca rating de ţară în categoria “junk”, nerecomandată investitorilor, şi spre incapacitatea de plată. Aşadar, cu Orban-Cîţu-PNL, cu inconştienţa lor, suntem pe cale să avem garantat falimentul declanşat de criza datoriei publice. Dar inconştienţii de la PNL au comandat deja artificii pentru colivă”, conchide Tudose.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici