Prima pagină » Politic » Ministerul Educaţiei: Cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre unităţi

Ministerul Educaţiei: Cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre unităţi

Cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre unităţile de învăţământ de stat cu personalitate juridică din ţară, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educaţiei: Cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre unităţi
Cosmin Pirv
09 sept. 2025, 18:53, Politic

Ministerul precizează că, în contextul protestelor anunţate şi derulate de federaţiile sindicale din învăţământ, monitorizează constant modul în care se desfăşoară activitatea în unităţile şcolare.

„În data de 8 septembrie copiii au fost primiţi în unităţile şcolare în care s-au prezentat, iar majoritatea au ales să organizeze şi festivităţi de începere a anului şcolar. În data de 9 septembrie, cursurile şcolare se desfăşoară normal în 98,2% dintre cele circa 5.700 de unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică din ţară, procesul didactic fiind, practic, neafectat. Potrivit aceloraşi date comunicate de către ISJ/ISMB, doar în 1.8% unităţi de învăţământ se derulează diferite formule de boicot, activitatea fiind afectată partial, respectiv total (5 şcoli, toate în judeţul Dolj)”, transmite Ministerul.

Instituţia anunţă că face demersurile necesare pentru a răspunde problemelor ridicate de cadrele didactice.