Prima pagină » Politic » Ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Secretarul General al ONU António Guterres

Ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Secretarul General al ONU António Guterres

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut marţi, o întrevedere cu Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres.
Ministrul de externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Secretarul General al ONU António Guterres
Petru Mazilu
15 feb. 2023, 09:51, Politic

Bogdan Aurescu a mers la sediul ONU de la New York pentru a participa, ca vorbitor principal, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU pe tema „Ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale: creşterea nivelului mărilor şi oceanelor – implicaţii pentru pacea şi securitatea internaţionale”).

Potrivit MAE, cei doi oficiali au abordat problematica schimbărilor climatice şi a consecinţelor acestora, inclusiv riscurile generate de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, pe care demnitarul român le-a prezentat Consiliului de Securitate, în cursul aceleiaşi zile.

„Secretarul General a arătat că apreciază în mod deosebit activitatea desfăşurată de co-presedinţii Grupului de Studiu privind creşterea nivelului marilor şi oceanelor în relaţie cu dreptul internaţional şi de Grup şi a mulţumit în mod deosebit ministrului Aurescu pentru eforturile depuse în această calitate, inclusiv pentru soluţiile propuse în cadrul Comisiei de Drept Internaţional, reiterate şi în cadrul evenimentului găzduit azi de Consiliul de Securitate ONU”, a anunţat MAE.

Cei doi înalţi oficiali au discutat despre evoluţia situaţiei din Ucraina, dar şi despre Republica Moldova.

„Cei doi înalţi oficiali au discutat totodată despre situaţia actuală din Republica Moldova, Secretarul General amintind vizita pe care a efectuat-o anul trecut la Chişinău. Şeful diplomaţiei române a prezentat sprijinul multidimensional acordat de ţara noastră pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova şi pentru combaterea efectelor războiului împotriva Ucrainei. În acest context, ministrul român de externe a arătat declaraţiile foarte recente ale Preşedintelui Republicii Moldova care s-a referit la planuri ruseşti de destabilizare a statului vecin trebuie tratate cu toată seriozitatea. A arătat că România a susţinut, susţine şi va continua să susţină stabilitatea Republicii Moldova în mod concret şi solidar, pe toate dimensiunile, inclusiv în actualul context, precum şi integrarea sa în Uniunea Europeană. Cei doi înalţi oficiali au făcut şi un schimb de opinii privind perspectivele de soluţionare a dosarului transnistrean”, a precizat MAE.

Demnitarii au mai abordat subiectele legate de refugiaţi şi despre respectarea dreptului internaţional.