„Comisia Europeană spune că nu se poate renunţa momentan la CE Oltenia, fiindcă nu e altceva de pus în schimb. Este ceea ce am susţinut constant prin proiectul de lege depus în Parlament – legea responsabilităţii în Energie, singura acţiune existentă în Parlamentul României după decizia grăbită de închidere. Este un principiu pentru care m-am luptat cu acţiuni concrete, în timp ce unii dintre cei care au tot votat în Parlament pentru închiderea cărbunelui acum se prefac grijulii”, a declarat Radu Miruţă.
USR a depus în noiembrie 2022, la iniţiativa deputaţilor Radu Miruţă şi Cristina Prună, proiectul legii responsabilităţii în energie, care interzice scoaterea din sistemul energetic românesc a unei capacităţi de producţie pe huilă sau lignit înainte să fie înlocuită cu o altă sursă, care să poată produce cel puţin aceeaşi cantitate de energie electrică.
Proiectul a fost respins de Senat în februarie 2023 şi este, de atunci, blocat în Camera Deputaţilor, arată USR, care cere adoptarea proiectului.
„Important este că, într-un final, raţiunea a învins şi că Guvernul actual susţine continuarea momentană. Şi nu pentru că nu vrem energie verde, ci doar pentru că momentan nu este suficientă”, adaugă Radu Miruţă.