„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo unde intențiile sunt bune, riscă să prelungească incertitudinea politică într-un moment care cere responsabilitate, asumare și decizii clare”, a scris Abrudean, referindu-se la formarea unui nou Guvern.
Acesta a afirmat că noul Guvern trebuie să aibă „legitimitate politică și capacitatea de a construi majorități funcționale”.
„Avem nevoie de un guvern care NU abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României și disciplina bugetară. Aceasta este cheia în care trebuie să analizăm viitoarea formulă de guvernare”, a scris Abdrudean.
Șeful Senatului a mai scris că este important România să se mențină pe un drum al reformelor, dar și că Guvernul nu trebuie să se întoarcă „la formule care au însemnat risipă și privilegii”.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, vineri, pe Eugen Tomac în funcția de premier, pentru că Europarlamentarul este independent de formațiunile politice, ceea ce ar facilita negocierile pentru viitoarele reforme în interiorul partidelor din viitoarea coaliție.
În cadrul discursului său, Tomac a spus că intenționează să propună „o echipă de specialiști, un guvern tehnic și nu politic”, dar a afirmat că este deschis la dialog cu formațiunile pro-occidentale din Parlament.
Printre prioritățile sale se află fondurile prin PNRR, aderarea la OCDE, garantarea securității țării și a cetățenilor, menținerea relevanței în NATO, dar și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.