Mircea Cosma, candidatul PSD la şefia CJ Prahova

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova din perioada 2000-2004, Mircea Cosma, a fost desemnat de către organizaţia judeţeană a PSD să candideze pentru preşedinţia CJ.

39 afișări
Imaginea articolului Mircea Cosma, candidatul PSD la şefia CJ Prahova

Mircea Cosma, candidatul PSD la şefia CJ Prahova (Imagine: Mediafax Foto)

Reprezentanţii social-democraţilor prahoveni spun că Mircea Cosma, membru PSD, are experienţa aducerii fondurilor europene în judeţ, iar în perioada în care a condus Consiliul Judeţean, Prahova a fost pe primul loc în accesarea fondurilor europene, în judeţ ajungând în perioada 2000-2004 peste 145 milioane euro.

"Am acceptat această provocare şi vă anunţ oficlal că în timpul noului mandat la Consiliul Judeţean voi aduce în judeţ peste 600 milioane euro. Această sumă este limitată pentru că bugetul nu ne permite să asigurăm o cofinanţare mai puternică a proiectelor mari deoarece suntem îngrădiţi acum de plata unui împrumut contactat în 2007 de către actuala administraţie judeţeană", a declarat, duminică, la Ploieşti, într-o conferinţă de presă, Mircea Cosma.

Acesta a mai spus că vrea să finalizeze proiectele de alimentare cu apă în toate localităţile şi să asigure racordarea la gaze a tuturor localităţilor. Potrivit lui Cosma, în prezent, există apă potabilă în aproximativ 70 de localităţi din cele 104 ale judeţului, iar oraşul Slănic Prahova şi alte peste 20 de comune nu beneficiază de alimentare cu gaze.

"Şi vă mai anunţ, nu în ultimul rând, că voi readuce în actualitate, în turismul prahovean, proiectele de succes", a mai spus Cosma.

Mircea Cosma a mai precizat că în perioada mandatului lui la preşedenţia Consiliului Judeţean Prahova în judeţ au fost create cinci parcuri industriale, patru rampe ecologice şi a fost extinsă alimentarea cu gaze în 18 localităţi şi cu apă în 28 de localităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici