Mircea Diaconu şi Andrei Marga, prezenţi în echipa lui Antonescu

Preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, a anunţat, miercuri, la finalul BPC, că senatorul Mircea Diaconu va fi vicepreşedinte pe lista sa, pe care o va prezenta Congresului şi că liberalul Andrei Marga a acceptat să fie în echipa sa, dar în calitate de simplu membru al viitorului Birou Politic.

23 afișări
Imaginea articolului Mircea Diaconu şi Andrei Marga, prezenţi în echipa lui Antonescu

Antonescu anunţă că Mircea Diaconu va fi un vicepreşedinte al său, Andrei Marga-simplu membru BPC (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat dacă Diaconu şi Marga se vor regăsi pe lista sa, Crin Antonescu a confirmat prezenţa celor doi liberali în echipa sa.

"I-am solicitat domnului Marga, care este vechi membru al PNL, acest lucru, domnia sa a fost de acord. Eu şi PNL suntem onoraţi de faptul că un om de anvergura intelectuală, academică a domnului Marga, va face parte din conducerea PNL şi dacă acest sistem de vot va fi adoptat şi lista pe care o propun va fi votată, domnul Marga va fi membru al conducerii PNL. De asemenea, şi domnul Mircea Diaconu, care va fi chiar vicepreşedinte", a susţinut Crin Antonescu.

El a subliniat că Andrei Marga "nu a dorit să fie vicepreşedinte", ci doar membru al conducerii.

"Domnul Mircea Diaconu, în varianta pe care o propun eu, va fi vicepreşedinte", a conchis Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici