Mircea Geoană, huiduit la Fălticeni

Liderul PSD Mircea Geoană a fost huiduit, duminică dimineaţă, în piaţa centrală din Fălticeni, unde, pe lângă simpatizanţi PSD, se aflau şi susţinători PDL, îmbrăcaţi în haine portocalii, care veniseră împreună cu şeful campaniei lui Traian Băsescu, Gheorghe Flutur, aflat şi el în piaţă.

38 afișări
Imaginea articolului Mircea Geoană, huiduit  la Fălticeni

Mircea Geoană, huiduit la Fălticeni (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

Delegaţia lui Mircea Geoană a venit în centrul oraşului Fălticeni, unde se desfăşoară a şaptea ediţie a Târgului Merelor, fiind întâmpinat de susţinători ai PSD, dar ulterior fiind înconjurat şi de peste o sută de susţinători ai PDL, îmbrăcaţi în portocaliu, în condiţiile în care în locul respectiv se afla, la standurile de la târg, şi vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, şeful campaniei electorale a lui Traian Băsescu, transmite corespondentulm MEDIAFAX.

Cele două grupuri l-au însoţit împreună pe Mircea Geoană în periplul lui pe la standurile de la târg, iar la un moment dat din mulţime au început să se audă huiduieli, care au fost preluate şi amplificate de grupul de susţinători ai PDL îmbrăcaţi în haine portocalii.

În replică, susţinătorii lui Mircea Geoană au început să scandeze: "Mircea Geoană preşedinte!" şi "PSD - PSD!".

Amândouă taberele s-au liniştit imediat după ce liderii grupurilor respective le-au solicitat să înceteze.

La scurt timp, inevitabil, Mircea Geoană şi Gheorghe Flutur s-au întâlnit faţă în faţă la unul din standuri, unde s-au salutat şi au dat mâna, însă nu şi-au vorbit.

După acest incident, liderul PSD Mircea Geoană a plecat din piaţă, urmând să părăsească Fălticeniul pentru a-şi continua turneul electoral în judeţul Neamţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici