Mircea Toader: Justiţia să-şi facă datoria în cazul lui Apostu. Dacă va fi arestat, îl suspendăm din partid

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat joi că reţinerea primarului Clujului, Sorin Apostu, afectează ca imagine partidul, dar trebuie văzut gradul de vinovăţie, arătând că justiţia trebuie să-şi facă datoria, iar, în cazul arestării, Apostu riscă suspendarea din partid.

160 afișări
Imaginea articolului Mircea Toader: Justiţia să-şi facă datoria în cazul lui Apostu. Dacă va fi arestat, îl suspendăm din partid

Mircea Toader (Imagine: Attila Szavuj/Mediafax Foto)

"Justiţia trebuie să-şi facă datoria, ancheta să se finalizeze, iar în funcţie de rezultat - arestare sau lăsare în libertate -, vom lua şi noi decizia în partid", a spus Mircea Toader.

Întrebat ce riscă Apostu în cazul arestării, Toader a precizat că BPN sau Biroul Permanent Judeţean vor decide suspendarea din partid.

"Ne afectează ca imagine, dar să vedem gradul de vinovăţie", a adăugat Mircea Toader.

Sorin Apostu este primar al municipiului Cluj-Napoca şi preşedinte al organizaţiei municipale a PDL.

Sorin Apostu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, care îl acuză de luare de mită în formă continuată. El va fi prezentat joi la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici