Mircea Toader: Sunt surprins de gestul lui Stănişoară. Singura justificare, probabil amiciţia cu Frunzăverde

Deputatul PDL Mircea Toader a declarat miercuri că este surprins de trecerea prim-vicepreşedintelui PDL Mihai Stănişoară la PNL, arătând că nu-şi dă seama ce l-a îndemnat să facă acest gest, singura justificare fiind probabil amiciţia acestuia cu Sorin Frunzăverde.

239 afișări
Imaginea articolului Mircea Toader: Sunt surprins de gestul lui Stănişoară. Singura justificare, probabil amiciţia cu Frunzăverde

Mircea Toader (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"Nu am nicio replică. Dacă am spus că sunt surprins, sunt surprins. Nemulţumiri nu ştiu, a fost lider de grup, ceea ce a dorit, aia a avut. Nu pot să-mi dau seama ce l-a îndemnat să facă acest gest, singura justificare este probabil amiciţia cu Frunzăverde", a precizat Toader.

El a spus că îi transmite lui Stănişoară aceeaşi remarcă pe care i-a spus-o şi lui Frunzăverde. "Când ai o problemă de natura asta, vii în BPN, spui bărbăteşte de ce nu îţi place şi trebuie să faci şi drum bun", a adăugat Toader.

Mihai Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL şi lider al grupului deputaţilor democrat-liberali, a trecut la PNL.

Într-o conferinţă de presă susţinută alături de Crin Antonescu, la sediul PNL, Mihai Stănişoară a declarat că a luat decizia de a intra în acest partid, despre care a spus că este singurul care "poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România".

El a spus că a luat hotărârea de a intra în PNL "după o chibzuinţă intensă" şi că "singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România este PNL".

Stănişoară a mai spus că pentru el "PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul".

Mihai Stănişoară era prim-vicepreşedinte PDL, lider al grupului deputaţilor democrat-liberali şi preşedintele organizaţiei judeţene Mehedinţi a PDL.

În perioada 2007 - 2008, Stănişoară a fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională, iar ulterior, până în octombrie 2009, a fost ministru al Apărării.

El a fost şi senator PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici