Mişa susţine că ANAF a făcut tot ceea ce s-a putut pentru recuperarea prejudiciulului de la Iohannis

Ionuţ Mişa, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), susţine că, în prezent, Fiscul nu mai poate face nimic pentru a clarifica situaţia legată prejudiciul provocat de preşedintele Klaus Iohannis prin închirierea caselor din Sibiu.

472 afișări
Imaginea articolului Mişa susţine că ANAF a făcut tot ceea ce s-a putut pentru recuperarea prejudiciulului de la Iohannis

Mişa susţine că ANAF a făcut tot ceea ce s-a putut pentru recuperarea prejudiciulului de la Iohannis

„Noi, la momentul respectiv, am prezentat situaţia şi către ministru, am scris, de mai multe ori. S-au cerut informări legate de paşii procedurali parcurşi, la acel moment, pentru recuperarea creanţei. După cum am menţionat şi anterior, nu există un titlu de creanţă. Hotărârea instanţei nu reprezintă un titlu de creanţă pentru ANAF. Mai mult decât atât, nu ANAF era organul care trebuia să recupereze această sumă, în acest stadiu procesual”, a spus Ionuţ Mişa, care a fost preşedinte al ANAF între 28 martie 2018 şi 3 ianuarie 2019, într-un interviu pentru Antena 3 şi difuzat marţi seara.

Lipsa de autoritate a Fiscului în această procedură a fost certificată, ulterior, atât de Oficiul Naţional de Cadastru, cât şi de Ministerul Justiţiei, conform precizărilor făcute de fostul preşedinte al ANAF.

„S-a făcut o corespondenţă şi cu Ministerul Justiţiei. Inclusiv Ministerul Justiţiei a certificat că ANAF nu poate întreprinde nicio măsură în acest stadiu. Aspectul a rămas să fie analizat la nivelul Ministerului de Finanţe. Direcţia Juridică din Ministerul de Finanţe ştiu că a făcut mai multe informări către ministru. I-au prezentat de fiecare dată care este situaţia şi care sunt paşii care ar trebui să fie urmaţi. În acest moment, din punct de vedere legal şi procedural, ANAF nu poate întreprinde altă măsură decât măsurile deja întreprinse”, a detaliat Mişa.

În plus, fostul preşedinte al ANAF a reamintit că, la solicitarea ministrului Finanţelor Publice, Fiscul a trimis o solicitare Oficiului de Cadastru pentru înregistrarea în Cartea Funciară, ca demers, iar acesta din urmă a refuzat înregistrarea, pentru că ANAF nu avea calitatea să facă acest demers şi nu avea un titlu în baza căruia să solicite înregistrarea.

„Întotdeauna, această înscriere sau o recuperare de creanţe se face în baza unui titlu de creanţe”, a completat Mişa.

Fostul preşedinte al Fiscului a menţionat că nu a avut niciodată o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema caselor cu probleme ale celui din urmă şi acesta nici nu s-a arătat interesat de un asemenea dialog.

„N-am avut nicio discuţie cu preşedintele pe acest subiect. Personal, singurele discuţii pe care le-am avut cu preşedintele României au fost discuţiile pe care le-am purtat la CSAT. Niciodată, n-am avut nicio altă discuţie cu dânsul, pe niciun alt subiect şi nici pe acest subiect. (...) Nu a solicitat vreo informaţie. Cel puţin, din ce ştiu eu, la cabinetul preşedintelului ANAF sau la mine personal, nu a ajuns vreo solicitare din partea dânsului pentru a primi informaţii pe acest subiect. Nici oficial, nici neoficial”, a explicat Mişa.

Mişa a fost ministru al Finanţelor Publice între finele lunii iunie 2017 şi mijlocul lunii ianuarie 2018.

În ceea ce priveşte veniturile din meditaţii ale preşedintelui Iohannis, fostul preşedinte al Fiscului a precizat că a avut mai multe solicitări din partea media, făcute pe Legea 554. „Aceste informaţii intră la secretul fiscal şi, la momentul respectiv, s-a răspuns în tocmai, menţionându-se că informaţia reprezintă secret fiscal şi nu poate fi comunicată”, a punctat Mişa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici