Modificările controversate la Legea ANI, dezbătute joi de Curtea Constituţională. Legea şterge conflictele de interese ale parlamentarilor pe parcursul a 6 ani

Curtea Constituţională dezbate joi sesizarea PNL privind modificările aduse Legii ANI care prevăd excluderea, retroactiv, de la sancţionarea pentru conflict de interese a parlamentarilor, prin invalidarea rapoartelor ANI confirmate în instanţă în perioada 2007-2013.

219 afișări
Imaginea articolului Modificările controversate la Legea ANI, dezbătute joi de Curtea Constituţională. Legea şterge conflictele de interese ale parlamentarilor pe parcursul a 6 ani

Modificările controversate la Legea ANI, dezbătute joi de Curtea Constituţională. Legea şterge conflictele de interese ale parlamentarilor pe parcursul a 6 ani

Astfel, CCR va dezbate obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, formulată de un număr de 51 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL şi un deputat neafiliat.

PNL a depus în 20 decembrie 2017 obiecţia de neconstituţionalitate în care critică încălcarea reglementărilor legale privind normele de tehnică legislativă, a competenţei Camerelor şi a principiului neretroactivităţii legii civile.

”(...) încălcarea cu bună ştiinţă a Deciziei CCR nr.619/2016 reprezintă o sfidare a Curţii Constituţionale, autoritate publică autonomă de rang constituţional, fundamentală pentru asigurarea respectării Constituţiei şi o altă încălcare a principiului colaborării loiale”, se menţionează în sesizare.

„PNL consideră ca neconstituţională şi arbitrară ştergerea interdicţiilor, stabilite de instanţele de judecată, pentru demnitari şi aleşi care s-au aflat în conflict de interese. Argumentele PNL invocate în sesizare suntem convinşi că ne vor da câştig de cauză în baza deciziilor precedente ale CCR, care a declarat deja neconstituţională o lege similară în cursul anului trecut”, mai arată liberalii.

Senatul a adoptat, în decembrie 2017, în calitate de for decizional, cu voturile PSD-ALDE şi UDMR, propunerea legislativă care modifică legea ANI şi care prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI, la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013, încetează de drept.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici