Prima pagină » Politic » Momentul de vârf în cariera lui Ion Iliescu. Vizita sa oficială la Washington

Momentul de vârf în cariera lui Ion Iliescu. Vizita sa oficială la Washington

În octombrie 2003, o notă publicată pe pagina oficială a Administrației George W. Bush anunța o vizită istorică, anume faptul că președintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, avea să fie primit la Casa Albă.
Momentul de vârf în cariera lui Ion Iliescu. Vizita sa oficială la Washington
Sursa foto: Mediafax Foto

„România este un bun prieten al Statelor Unite și a fost invitată să se alăture Alianției NATO. România și Statele Unite cooperează îndeaproape pentru a aduce stabilitate și pace în Afganistan și Irak. Președintele (n.red. Bush) și Președintele Iliescu vor discuta provocări comune importante, inclusiv războiul împotriva terorismului, reconstruirea Irakului și relațiile transatlantice”, anunța mesajul transmis de Administrația americană, scrie Descoperă.ro

Astfel, în ziua de 27 octombrie 2003, Ion Iliescu era primit de Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii Colin Powell. Cu un an în urmă, în noiembrie 2002, George W. Bush era primit de Iliescu la București, în cadrul unui turneu desfășurat de președintele american în patru țări.

Dialog „deschis” și „prietenos” cu oficialii americani

„A fost o mare plăcere pentru mine să-l primesc pe Președinte. Am avut o conversație excelentă și am avut ocazia să-i mulțumesc încă o dată Președintelui și poporului român, prin intermediul său, pentru sprijinul acordat Statelor Unite în timpul unor provocări din Afganistan și Irak, românii fiind alături de forțele Coaliției, în special americanii, în ambele locuri. Avem o relație excelentă și cooperăm în multe domenii și îi transmit Președintelui cele mai bune urări de succes în continuare și știu că așteaptă cu nerăbdare să-l vadă pe Președinte mâine”, declara Powell în cadrul unei întrevederi cu presa.

În răspuns, Iliescu i-a mulțumit și a declarat că dialogul a fost „deschis” și „prietenos”. „Secretarul Colin Powell este un prieten cu adevărat special al României și am apreciat contribuția sa personală, dar am apreciat și evoluția relației noastre bilaterale, parteneriatul nostru, pe bază bilaterală, dar și participarea noastră la această luptă generală împotriva terorismului, precum și cooperarea în Irak și Afganistan, în regiunea noastră, în Balcani, precum și relațiile noastre politice și diplomatice. Acum, împărtășim perspectiva, fiind membru nepermanent al Consiliului de Securitate, pentru a avea o cooperare mai strânsă. Mulțumim foarte mult Administrației în general, Departamentului în special și lui Colin Powell, ca fiind un susținător și prieten foarte activ al României. Vă mulțumesc foarte mult.”

Cea mai înaltă distincție a Universității George Washington

În cadrul acestei vizite în SUA, Ion Iliescu a primit și cea mai înaltă distincție a Universității George Washington din Washington D.C., anume Medalia Președintelui GW. Iliescu a vorbit despre viitorul României, dezvoltarea economică, războiul împotriva terorismului, educație și, mai ales, globalizarea și impactul acesteia asupra lumii. De asemenea, a vorbit despre dorința României de a adera la Uniunea Europeană.

Referitor la globalizare, Iliescu a spus: „Trebuie să respectăm diversitatea identităților și culturilor și, în același timp, să răspundem nevoilor și așteptărilor împărtășite de cetățenii planetei.”

Vizita a fost marcată de simbolism politic major

În paralel, la București, presa amintea de faptul că această vizită istorică avea loc sub umbra corupției din România de la acea vreme. De altfel, surse din capitala americană au relatat că o temă importantă de discuție cu președintele George W. Bush a fost problema corupției din țara noastră și cum ar fi putut afecta amploarea acesteia aderarea României la structuri occidentale importante. Pentru Ion Iliescu, însă, vizita a însemnat mult mai mult. După încercări eșuate anii 1990 de a organiza o astfel de vizită la Washington, în sfârșit era primit la Casa Albă. Vizita a fost astfel marcată de simbolism politic major.

Jurnalistul român Bogdan Chirieac amintea în cartea sa „România în NATO. De la Madrid la București” faptul că Ion Iliescu a fost primit cu toate onorurile la Casa Albă de George Bush – fiul. Cei doi, stând de această dată comod, pe fotolii, au stabilit că relațiile româno-americane nu au fost niciodată mai bune.

„Se șoptea că Bush i-ar înmâna lui Iliescu și o listă cu indezirabili”

„Desigur că în discuție au apărut și unele aspecte negative, așa cum este fenomenul corupției. Dar, în nici un caz, nu acesta a fost subiectul central al întrevederii. La București, dintr-un reflex balcanic, se șoptea că Bush i-ar înmâna lui Iliescu și o listă cu indezirabili din guvernul de la București, plus înlocuitorii acestora. Nimic mai fals. America nu lucrează într-o țară ca România cu persoane, ci cu principii și fenomene”, continua Bogdan Chirieac amintea în cartea sa „România în NATO. De la Madrid la București”.

După strângerea de mână din Biroul Oval, președintele Iliescu s-a urcat în avion și a plecat spre Europa. Astfel, vizita sa în America a fost strict un mesaj politic, un simbol. Trebuie spus că, oricum, acest lucru reprezintă pentru România foarte mult. America, singura superputere a lumii, angajată în acest moment în două războaie fierbinți – Afganistan și Irak, și într-un război global cu terorismul, a găsit timp să se întâlnească cu reprezentanții României, așa cum a făcut și cu reprezentanții altor state, din ceea ce americanii numesc „noua Europă”, mai amintea jurnalistul român.